Rugăciune către icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia)


 


O, Preaminunată Ocrotitoare cerească a întregii Ortodoxii, primește și razele gândurilor noastre pe care le îndreptăm cu smerenie către Tine. Păzește-ne pe noi de vrăjmașii văzuți și nevăzuți și abate norul mâniei lor dinspre noi, ca întru pace să-Ți dăruim curgerea rugăciunii noastre. Pe scaunul slavei cerești ai fost așezată de Cel Căruia te-ai făcut scaun preaînalt a toată desăvârșirea.
De acolo veghezi ca o Împărăteasă asupra poporului tău și pe îngeri îi trimiți ca să păzească pe robii tăi de toată vătămarea potrivnicilor noștri. Sub lumina privirii tale iubitoare de Maică ajută-ne să punem început bun pocăinței noastre și să deprindem virtuțile. Pe cei din primejdii îi acoperă cu darul tău, pe cei întristați îi povățuiește la limanul păcii dumnezeiești și pe noi, pe toți, ne întărește întru mărturisirea dreptei credințe prin cuvânt, dar mai ales prin faptele cele bune izvorâte din inimă smerită și iubitoare.

Cu sabia rugăciunii tale taie toate gândurile patimilor noastre și tulburarea furtunii ispitelor de pe marea vieții o potolește, ca întru pace să petreacă robii tăi în toate zilele în așteptarea Împărăției celei cerești. Zdrobește cu gânduri smerite pe vrăjmașii care caută să ne prăbușească în prăpastia răutății. Ridicând mâinile tale la rugăciune, dobândește pentru noi surparea gândurilor întunecate și strălucește mintea noastră cu lumina Soarelui înțelepciunii.

Nu avem pocăința cea mântuitoare și nici nu știm a ne ruga pentru a atrage asupra noastră mila Stăpânului, dar nu ne lăsa pe noi, Maică Preacinstită, ci cu însăși cheia rugăciunii tale descuie-ne ușa milei dumnezeiești. Împacă viața noastră și în ceasul sfârșitului vieții noastre pământești să ne întâmpini cu față luminoasă și cu nădejdea mântuirii, alungând de la noi toată frica, spre a te lăuda cu bucurie în vecii vecilor. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta