Atunci l-am renegat pe Dumnezeu

La un obor de interzise,

Am zăbovit mult prea mult timp,

Și-am cumpărat  doar compromise

Fiind mereu în contratimp. 

Printre frustrări lacrimogene,

Speranțe-am aruncat în vânt, 

Ca-n voaluri gri de fumigene,

Să se prefacă orice cânt.

 

Nu, nu știam ce-i fericirea

Și-mi era greu, atât de greu 

Când mă strivea dezamăgirea 

Cu pietre reci de minereu.

Care creșteau, creșteau într-una

Și inima mi-o sfâșiau

Lăsând în ea numai furtuna

De gânduri care mă-nghețau

Sătulă find de-

așa durere,

L-am renegat pe Dumnezeu, 

Și cu un glas fără putere,

I-am spus: - Ești doar un fariseu!

Nu mai credeam în rugăciune, 

Și-am devenit atât de rea 

Încât dintr-o deșertăciune

Peste păcat am pus o stea.

Și am văzut atunci o cruce,

Pe care Omul cel mai bun,

Însângerat de spini se duce,

Să-l vindece pe cel nebun.

Privind la  umbra amintirii

Am înțeles că am greșit, 

Și deschizând poarta iubirii 

Spre Domnul am plecat spășit.

El m-a primit ca-ntodeauna,

M-a mângâiat pe părul nins,

Si-apoi a alungat furtuna

Care ardea în al meu plâns.  

Nici nu mai știu de-a fost aievea

Sau nalucirea unui vis

Dar știu că El mi-a dat îndemnul 

De a ieși dintr-un abis

Și am lăsat neferecirea 

Pe-un zâmbet cald de curcubeu,

Uitând pe veci de rătăcirea 

Ce mă-mpingea spre negrul hău

Autor:

Dorina Omota 

13.02.2022 Toate drepturile aparțin exclusiv autoarei.