Pomenirea Sfântului Tarasie, patriarhul Constantinopolului


 


Cel care a fost mai înainte pe scaunul patriarhal al Constantinopolului, patriarhul Pavel, părăsind scaunul său în taină și intrând într-o mânăstire, a primit Sfânta și Marea Schimă.
În acea vreme la cârma împărăției se aflau Irina și Constantin. La sfatul lui Pavel a fost ales patriarh în locul lui Tarasie, în anul 783 după Hristos. Acesta era senator și consilier imperial și trecând repede prin toate rangurile eclesiastice a fost uns patriarh.
El era un om foarte învățat și foarte râvnitor pentru Sfânta Credință Ortodoxă și a acceptat această înaltă chemare foarte cu greu și numai în scopul de a lupta mai bine pentru Sfânta Ortodoxie în lupta ei contra ereziilor și mai ales a defăimării sfintelor icoane (a iconoclasmului), în timpul lui s-a ținut Sinodul al șaptelea Ecumenic de la Niceea, în 783. La acesta erezia iconoclastă a fost dată anatemei, iar cultul sfintelor icoane reconfirmat și restabilit.
Sfântul Tarasie era foarte milostiv cu orfanii și cu săracii, zidind pentru ei case și îndestulându-i cu hrană. Iar cu puternicii Sfântul Tarasie era hotărât în apărarea credinței și moravurilor sănătoase.
Când împăratul Constantin a surghiunit-o pe Maria, soția lui legiuită, luând o femeie care îi era rudă și trăind cu ea, căutând și binecuvântarea patriarhului să se cunune cu ea, Sfântul Tarasie nu numai că a refuzat să binecuvânteze această nelegiuire, ci mai întâi sfătuindu-l, iar apoi certându-l,l-a și îndepărtat de la Sfânta Împărtășanie. Înaintea morții lui, mulți dintre cei adunați în jur l-au auzit cum dădea răspunsuri diavolilor: „Nu sunt vinovat de acest păcat. Nu, nici de acela nu sunt vinovat!" Când limba i-a fost prea slabă ca să mai poată grăi, el a început a se apăra cu mâinile, alungându-i pe diavoli.
După ce sfântul său suflet a părăsit trupul, fața lui a strălucit ca soarele. Acest ierarh cu adevărat mare și sfânt a trecut la cele veșnice la anul 806 după Hristos. El a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de douăzeci și doi de ani și patru luni.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta