Marcu 15, 22, 25, 33-41


22 Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «locul Căpățânii».

25 Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.

33 Iar când a fost ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. 34 Și la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? 35 Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. 36 Și, alergând, unul a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. 37 Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. 38 Și catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. 39 Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! 40 Și erau și femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, 41 Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta