Cugetare: Sfântul Ioan Casian scrie despre lupta cu duhul desfrânării în felul următor:

 

„Lupta cu patima desfrânării amarnică este; mai lungă decât toate celelalte lupte; o luptă zilnică, din care învingători cu desăvârșire ies foarte puțini. Această luptă începe cu prima vârsta a omului adult și nu încetează decât după învingerea celorlalte patimi, în această luptă avem nevoie de o armă îndoită. Căci pentru a o învinge postul cel aspru al trupului nu este suficient, deși el este în primul rând de trebuință; pe lângă el, de neapărată nevoie este blândețea duhului și rugăciunea neîncetată. Apoi, studiul continuu al Sfintelor Scripturi, împreună cu cugetări la cele dumnezeiești lucrate cu dreaptă socoteală; apoi, lucrul mâinilor și munca fizică de neapărată trebuință în învingerea acestei patimi este. Toate acestea păzesc inima de patima desfrâului și o redau sieși; dar mai presus de toate și întotdeauna trebuie să avem împreună cu acestea adânc a și adevărata smerenie a cugetului, fără de care nici o victorie, asupra nici unei patimi, nu este posibilă vreodată.
Biruința asupra patimii desfrânării depinde și de desăvârșita curățire a inimii, din care, după cuvintele Domnului, iese toată otrava și boala sufletului, inclusiv patima desfrânării: Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15:19).
Ne trebuie adevărata smerenie cea de toată vremea și răbdarea inimii, precum și paza strașnică dinspre partea mâniei și a celorlalte patimi, de-a lungul întregii zile. Căci câtă vreme îngăduim focul mâniei în noi, cu ușurință facem cale liberă și tăciunilor aprinși ale celorlalte patimi. Este interesant cum chiar și cei mai mari părinți nevoitori află o legătură cauzală între patima mâniei și cea a desfrânării, de unde iese că cei mai mânioși sunt și cei mai desfrânați.