Scrisoare de despartire


 Oare se cuvine ca mireasa, să săvârşească adulter?! Să întineze legământul cu Mirele sau ?... Sf Ap şi Ev Matei cap 5. Vers.28 Eu însă vă spun că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Vers 29 Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, dăcât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. Vers 30 Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, tai-o şi arunc-o de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul dintre mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. Oare se cuvine să se facă din mădularele Lui, mădulare ale unei prostituate?! De ce vă prostituaţi? De ce schilodiţi Trupul mistic aL MIRELUI CELUI VEŞNIC? - Arhierei vremelniciDe ce vreţi a pierde, turma cea cuvântătoare, păstori năimiţi ? Nu ştiţi că trupul este TEMPLU AL SFÂNTULUI DUH.?!!! - Prostituate ale acestui veac. Cei ce îndemnaţi la lepădare de HRISTOS MIRELE CEL PREADULCE, in corpore. Cei ce îndemnaţi la a jertfi idolilor, noului Moloch, pruncii Bisericii, prin spurcare şi pecetluire. Cei ce jefuiţi şi prădaţi MOŞTENIREA LUI! - Vai vouă! Avortivilor, care avortaţi duhovniceşte, fii ce se cuvenea ai naşte spre VIAŢA VEŞNICĂ! - Vai vouă! Jertfitorilor idoleşti, ce jertfiţi, noului Moloch, turma, prin spurcare duhovnicească, sufletească şi trupească (vaccinala-prepecetluire-taina lui Antihrist-) -Vai vouă! Cei ce tăiaţi de la VITA CEA DE VIAŢĂ DĂTĂTOARE, înveninând cu veninul, viperei de la drum, năpârca de pe cale, ce muşcă călcâiul calului ca să cadă călăreţul. - Venin- al ICONOCLASMULUI -transhumanismul-şi al PANEREZIEI-ecumenismul-, mlădiţele, tinere. - Arhiereilor vremelniciPentru pricina preacurviei voastre, MIRELE vă va lăsa în părăsire! NU VĂ FACEŢI: UCIGAŞI, ÎNCHINĂTORI LA IDOLI, TRĂDĂTORI ŞI AVORTIVI, ai celor încredinţaţi vouă ! (Nu din nou)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta