Să invațăm să zburăm

 Într-o zi, un pescar a văzut cum un vultur îşi lasa puiul să cadă în gol, deasupra canionului. Puiul s-a prăbuşit ca o piatră, bătând haotic din aripi. Părea că va muri zdrobit de stâncile de sub el, când tatăl a plonjat din înălţime şi l-a prins pe spatele lui lat. Apoi s-a înălţat din nou şi l-a aruncat încă o dată în gol. De data aceasta l-a prins mama pe spatele ei. Manevra s-a repetat până ce micul vultur a învăţat să zboare.

Unui privitor neobişnuit cu asemenea scene, purtarea vulturilor îi poate părea de o cruzime de neînţeles. Şi totuşi, dacă puii nu ar fi împinşi în gol, nu ar învăţa niciodată să-şi întindă aripile şi să planeze maiestuos în înălţimi.

Dumnezeu ne da prilejul de a ne încerca aripile, ca să putem zbura tot mai sus, către lucruri tot mai măreţe şi mai înalte. El are un scop binecuvântat atunci când îngăduie ca vieţile copiilor Lui să fie tulburate de greutăţi. Noi ne dăm înapoi, fugim de încercări şi am dori să prelungim starea de lucruri în care ne simţim bine. Dacă ar sta în puterea noastră să ne hotărâm viaţa, am face foarte puţine spre slava lui Dumnezeu. De aceea El ne trimite încercări şi necazuri, care fac să ne crească aripi duhovniceşti.

Dacă simţi că ai fost împins afară din cuibul tău confortabil şi liniştit, nu te teme, căci dedesubt stau gata să te prindă braţele veşnice ale Tatălui ceresc! El vrea să descoperi cât de puternice sunt aripile pe care ţi le-a dat.

Anthony M. Coniaris
Vitamine duhovniceşti, vol II, Editura Sophia