Pomenirea Sfintei Mucenițe Agripina


 

Sfânta Agripina s-a născut la Roma, unde și-a primit și aleasă educație. Ea din fragedă copilărie a fost crescută după poruncile Sfintelor Scripturi, alungând afară din inima ei duhoarea grea a păcatului și umplându-se de buna mireasmă a curăției și a întregii feciorii.
Ea s-a logodit Mirelui Ceresc și a luat pentru aceasta mucenicia sub împărăția lui Valerian. Ea a îndurat bătăi cu vergele de oțel până la zdrobirea oaselor, îngerul Domnului s-a pogorât la ea și a întărit-o. Fiind mai departe supusă la cele mai bestiale torturi, ea și-a dat sfântul ei duh în timpul lor.
Însoțitoarele ei Vassa, Paula și Agathonika i-au luat sfintele rămășițe ale trupului ei și le-au dus în Insula Sicilia, unde le-au îngropat cu cinste. Mai după aceea, deasupra mormântului s-a ridicat o sfântă biserică, cu Hramul Sfintei Mucenițe Agripina. Mari și nenumărate au fost minunile ce s-au lucrat la sfintele ei moaște.
Cu puterea lor, chiar și agarenii au dat dosul și au fugit mâncând pământul din cetatea unde se aflau ele. Sfânta Muceniță Agripina a luat cununa muceniciei la anul 275, și s-a încununat cu mare slavă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta