Patima grăirii deșarte

O femeie era stăpânită de patima grăirii deşarte. Ea vorbea în dreapta şi în stânga de rău pe vecinele ei. Preotul acelei parohii a auzit aceasta şi a mers să o cerceteze. În convorbirea dintre cei doi, el i-a spus să ia una din micile ei perne cu fulgi şi să o verse în bătătură, ca o mică jertfă materială, şi i-a făgăduit mare răsplată duhovnicească.

Femeia aşa a şi făcut. Vântul sufla destul de tare. Fulgii s-au împrăştiat în toate părţile. Preotul i-a spus atunci:

- Strânge acum toţi fulgii!

- Una ca asta este cu neputinţă! I-a răspuns ea.

- Tot astfel tu nu vei putea să aduni nici cuvintele pe care în fiecare clipă le împrăştii din gura ta, nici să întorci înapoi vorbirea ta de rău şi bârfa la adresa vecinelor tale!

Femeia a fost uimită de această lecţie practică, mai cu seamă când preotul a adăugat că, în ciuda neputinţei noastre de a aduna cuvintele pe care le-am spus mai înainte şi care zboară, Dumnezeu le adună pe ele şi după acestea ne va osândi în ziua Judecăţii.