Cântărețul Neamului și al Cerului
Cântărețul Neamului și al Cerului
*(Omagiu lui Mihai Eminescu)*
În prag de ianuarie, cu ger și cu ninsoare,
Se-aprinde-n vatra țării o veșnică ardoare,
Căci s-a născut poetul ce ne-a citit în suflet
Și-a pus în vers de aur al neamului răsuflat.
Tu n-ai fost doar condeiul ce-a plâns peste hârtie,
Ci glasul care știe ce-i sfânt și ce-nveșnicie,
Ai prețuit Altarul și Maica ce ne crește,
În limba care-n ceruri de-a pururi glăsuiește.
„Icoană și privire”, așa vedeai tu neamul,
Când viscoleau străinii și ne loveau cu ramul,
Ai stat de strajă crucii și limbii românești,
Ca un străjer de veghe în tainele cerești.
Tu, care-ai plâns sub teiul din vechea mănăstire,
Cerșind la Putna sfântă un strop de mântuire,
Ești astăzi rugăciune în slovele măiastre,
Luceafăr ce veghează pe bolțile noastre.
Odihna ta e-n sfinte și tainice pridvoare,
Unde cuvântul curge ca apa din izvoare,
Iar noi, la marea umbră a geniului tău,
Îl preaslăvim pe Tatăl, pe Bunul Dumnezeu.
Primește, Mihai sfinte, un gând de închinare,
Din neamul ce te poartă ca pe-o mărgăritare,
Căci cât va bate-o clopot în sate și-n cetate,
Eminescu-i viață și nemurire-n toate!
---
### 💡 Gând duhovnicesc:
Mihai Eminescu a înțeles profund legătura indisolubilă dintre identitatea românească și Ortodoxie. Prin scrierile sale, el a devenit un veritabil „diacon” al culturii noastre, punând frumosul și adevărul în slujba lui Dumnezeu.
AUTOR; TEOLOG ȘI JURNALIST CARANDA DANIEL ORȘOVA 15/01 2002

Comentarii
Trimiteți un comentariu