Grădinarului și a Vântului

 ---

  

Trăia odată un grădinar blând și iscusit, care avea o grădină cu cei mai frumoși trandafiri din toată țara. El îi îngrijea cu dragoste, îi uda, îi curăța de buruieni și îi proteja de dăunători. Dar, într-o zi, un vânt puternic a început să bată.

Vecinii lui, văzând vântul, au început să se panicheze și să-și acopere florile cu saci de plastic, crezând că așa le vor salva. Dar vântul era atât de puternic, încât le-a smuls sacii și le-a distrus florile.

Grădinarul cel blând a văzut vântul, dar nu s-a panicat. El a lăsat vântul să bată, dar a început să se roage. El a stat în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer, și s-a rugat cu credință. Vântul, deși puternic, a trecut pe lângă grădina lui fără să-i atingă florile.

După furtună, vecinii s-au dus la grădinar și l-au întrebat: "Cum de grădina ta nu a fost distrusă de vânt?". Grădinarul a zâmbit și a zis: "Eu nu am încercat să-mi salvez florile de vânt, ci am încercat să le salvez prin rugăciune. Am știut că singurul care le poate proteja este Dumnezeu, nu puterea mea".

Această pildă ne amintește de viața **Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi**. El a trăit într-o perioadă de mare tulburare, în care credința ortodoxă era amenințată de islamizare. El a fost un păstor blând, care nu a încercat să-și salveze turma prin forță, ci prin rugăciune. El a înțeles că unii vor renunța la credință, dar a rămas un far de lumină, care a ținut credința aprinsă în inimile credincioșilor. El nu a fugit de vânt, ci l-a primit cu credință.