Omul de la creație la mântuire

 

 

​Capitolul I: Creația, timpul liturgic și tainele prefigurate

​Întreaga creație îl are pe om drept cunună, chemat să fie un cocreator împreună cu Dumnezeu. La început, Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra adâncurilor, iar pământul era netocmit și gol. În mijlocul acestei lucrări divine, a fost creat omul—cununa creației—care primește suflarea de viață prin lucrarea Duhului Sfânt.

​Din coasta lui Adam este adusă Eva. Prin această lucrare, Dumnezeu prefigurează, pe de o parte, Taina Nunții, iar pe de altă parte, trimiterea Duhului Sfânt (Duhul Adevărului) și întemeierea văzută a Bisericii. Purcederea femeii din bărbat este o imagine pământească ce trimite cu gândul la purcederea Duhului de la Tatăl, aspect ce explică și trăsăturile subtile, pline de blândețe și ocrotire părintească (adesea asociate simbolic cu o prezență mângâietoare), pe care le regăsim transpuse în erminia unor icoane ortodoxe. Încă de la începuturi, deși purceasă și nu creată în același mod ca bărbatul ei, Eva a fost chemată la un plan mult mai înalt, un plan al sfințeniei depline din care, din păcate, a decăzut odată cu căderea în păcatul neascultării.

​De-a lungul Vechiului Testament, poruncile date de Dumnezeu lui Moise în cartea Ieșirii amintesc de Sabat ca fiind ziua a șaptea, ziua odihnei („Adu-ți aminte de ziua Sabatului”). Această rânduială arată că zilele în calendarul evreiesc aveau o cu totul altă curgere față de calendarul civil de astăzi (unde ziua se încheie la ora 24:00). În vechiul calendar, ziua începea seara, la aproximativ ora 17:00 (raportat la ora civilă a României de astăzi), moment pe care noi îl cunoaștem în viața liturgică drept slujba Vecerniei.

​Odată cu Noul Testament, Biserica moștenește această curgere prin Indiction sau Anul Bisericesc (care începe la 1 septembrie). Astăzi, doar anul bisericesc păstrează cu fidelitate curgerea zilelor liturgice, unde ziua sfântă începe întotdeauna seara cu slujba Vecerniei (în jurul orelor 15:00-16:00 iarna, respectiv 17:00-18:00 vara) și se încheie—nu începe, așa cum greșit se crede uneori în popor—cu Sfânta Liturghie din ziua următoare.

​Capitolul II: Căderea, moartea și răscumpărarea

​Înainte de căderea în păcatul neascultării, omul fusese sortit nemuririi în Rai, trăind ca o ființă pnevmatizată sub slava Cuvântului divin. Prin păcat, această nemurire a fost pierdută, fiind înlocuită cu moartea. Până la venirea Mântuitorului și, mai cu seamă, până la Învierea Sa, moartea a fost resimțită ca o pedeapsă și o plată a păcatului, așa cum mărturisește și Scriptura Vechiului Testament: „Pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19), arătând destinația trupului înainte de venirea harului.

​Ruptura adusă de păcat a lăsat o fragmentare profundă în sufletul uman. Însă planul de mântuire a adus restaurarea. Hristos devine Noul Adam, Cel care îl răscumpără pe vechiul Adam cel căzut. În mod simbolic și preacurat, Maica Domnului devine Noua Evă, cea care o răscumpără pe vechea Evă prin ascultare și curăție, împlinind taina care se cerea cu suspine de veacuri, aducând adevărata dezlegare prin stihirea liturgică: „și bucurie Evei în locul întristării a dăruit”.

​Numai Dumnezeu, prin Fiul Său Cel Unul Născut—Domnul nostru Iisus Hristos—a fost om adevărat și Dumnezeu adevărat. Omul nu a fost niciodată Dumnezeu după fire. Pe Cruce a pătimit și a murit cu trupul omul Iisus Hristos, în timp ce firea Sa dumnezeiască a rămas impasibilă (fără de suferință). Prin această jertfă și prin Înviere, moartea este învinsă, iar credincioșilor li se oferă viața veșnică prin Sfânta Euharistie, conform cuvântului Mântuitorului: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54), respectiv cel ce ascultă cuvintele Lui „la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață” (Ioan 5, 24).

​Capitolul III: Omul de la conviețuire la mântuire

​Relația profundă dintre om și Dumnezeu trece de la o simplă conviețuire în creație la împlinirea mântuirii în istorie. Însuși Hristos confirmă această legătură absolută când spune: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9) și „Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30).

​Această punte de neînțeles pentru mintea omenească dintre Creator și creatură atinge un punct culminant în unicul moment din istoria mântuirii în care creatura pune mâna pe creștetul Creatorului: Botezul lui Ioan în râul Iordan. În acele clipe, Înainte-mergătorul Ioan, un om pământean (creatura), se atinge de creștetul Fiului lui Dumnezeu Întrupat (Creatorul). Este momentul în care asprimea legii se pleacă în fața harului, iar omul este învrednicit nu doar să conviețuiască cu Dumnezeu, ci să devină martor și primitor al Epifaniei Preasfintei Treimi, deschizând calea spre mântuirea și îndumnezeirea omului prin har.

​Listă Bibliografică

1. ​Sfânta Scriptură (Biblia) – Cartea Facerii (cap. 1-3) pentru actul creației și căderii; Cartea Ieșirii (cap. 20) pentru porunca Sabatului; Evanghelia după Ioan (cap. 5, 6, 10 și 14) pentru cuvântările Mântuitorului despre viața veșnică, unirea cu Tatăl și Sfânta Euharistie; Evanghelia după Matei (cap. 3) pentru Botezul Domnului în Iordan.
2. ​Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica (Dogmatica Ortodoxă), Traducere de Pr. D. Fecioru. Lucrare de referință pentru înțelegerea firii umane și dumnezeiești a lui Hristos, a creației omului după chip și asemănare și a impasibilității firii divine pe Cruce.
3. ​Sfântul Vasile cel Mare – Omilii la Hexaemeron, în vol. „Scrieri. Partea întâi”, col. PSB. Text fundamental pentru explicarea celor șase zile ale creației, a Duhului Care Se purta deasupra apelor și a rolului omului în cosmos.
4. ​Mineiul pe Luna Septembrie – Slujba de 1 Septembrie (Începutul Anului Bisericesc / Indictionul), Editura Institutului Biblical și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Sursă pentru rânduiala timpului liturgic și teologia anului bisericesc.
5. ​Teolog și Jurnalist Daniel Caranda (Calanda Daniel) – Reflecții Teologice și Liturgice Ortodoxe (Note editoriale privitoare la raportul dintre timpul civil și cel liturgic, simbolismul prefigurării pruncescului în creația Evei și mărturia Botezului Domnului).