Destinul cărților și memoria timpului. 190 de ani de teologie și cultură la Seminarul Central din București

 

​Autor: Daniel Caranda, teolog și jurnalist

​Expresia latină Habent sua fata libelli (Cărțile își au destinul lor) nu este doar o constatare filosofică, ci o realitate vie pe care istoria culturii noastre o confirmă la fiecare răscruce de veacuri. Dincolo de filele îngălbenite de vreme și de coperțile de piele roasă de trecerea deceniilor, cărțile vechi poartă în ele amprenta comunităților care le-au zămislit, le-au citit și le-au salvat din fața vitregiilor timpului. Un astfel de destin dramatic și binecuvântat este celebrat zilele acestea în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, printr-o expoziție unică ce marchează împlinirea a 190 de ani de existență a Seminarului Central din București.

​Evenimentul cultural inaugurat recent reprezintă mai mult decât o simplă expunere de rarități bibliofile; este o oglindă a modului în care învățământul teologic a plămădit identitatea spirituală și academică a spațiului românesc. Vechea bibliotecă a Seminarului Central, risipită din cauza vicisitudinilor istorice și a restructurărilor ideologice din perioada comunistă, renaște simbolic sub ochii noștri. Reunirea unor piese din colecțiile Bibliotecii Academiei Române și ale Bibliotecii Sfântului Sinod ne arată că spiritul nu poate fi definitiv fragmentat.

​O dovadă grăitoare a acestui destin simbolic o reprezintă prezența în vitrine a celor două volume ale aceleiași lucrări fundamentale: Viețile Sfinților, tipărite în anul 1689 și purtând semnătura olografă a Mitropolitului Teodosie al Țării Românești. Despărțite fizic timp de decenii — prima parte fiind păstrată la Academia Română, iar cea de-a doua la Biblioteca Sfântului Sinod —, cele două volume s-au regăsit astăzi în mod providențial în cadrul aceleiași expoziții, mărturisind despre rădăcinile comune și despre unitatea culturală care refuză să piară.

​Pe lângă această regăsire istorică, expoziția oferă publicului și o întâlnire de excepție cu cea mai veche carte din acest ansamblu patrimonial: un volum editat la Veneția în anul 1515, ieșit din faimoasa tipografie a lui Aldus Manutius. Concepută ca un ghid practic pentru studiul limbii grecești, această lucrare amintește de deschiderea universală a vechilor cărturari și de standardele intelectuale ridicate la care aspirau instituțiile de învățământ ecleziastic încă de la începuturile lor.

​Dincolo de tipăriturile rare, documentele administrative, fotografiile de epocă cu ierarhi, profesori și listele primei promoții de absolvenți expuse la Academie ne demonstrează că Seminarul Central a fost o adevărată inimă a culturii bucureștene. Înființat într-o epocă de deșteptare națională, el nu a format doar simpli slujitori ai altarului, ci intelectuali de marcă, oameni care au înțeles că Liturghia și Cartea sunt pilonii pe care se sprijină conștiința unui neam.

​Într-o epocă dominată de efemerul digital și de fragmentarea atenției, expoziția deschisă până la 30 iunie 2026 devine o invitație la reculegere și discernământ cultural. Să privim aceste pagini înseamnă să ne asumăm datoria de a nu lăsa praful uitării să se aștearnă peste reperele noastre majore. Destinul cărților depinde, în definitiv, de dragostea și responsabilitatea cu care noi, cei de astăzi, alegem să le deschidem și să le ducem mesajul mai departe.

​Listă Biografică și Bibliografică de Susținere:

1. ​Mitropolitul Teodosie al Țării Românești (secolul al XVII-lea) – Ierarh cărturar, protector al tiparului și ctitor de cultură, a cărui semnătură pe volumul Viețile Sfinților (1689) atestă legătura profundă dintre Biserică și circulația cărții în spațiul românesc.
2. ​Aldus Manutius (1449–1515) – Celebrul umanist și tipograf venețian, inovator al caracterelor italice și al formatului de buzunar; volumul de gramatică greacă din 1515 expus reprezintă o piesă de patrimoniu universal provenită din biblioteca seminarului.
3. ​Chițulescu, Arhim. Policarp – Directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, cercetător al istoriei cărții vechi și coordonator al proiectelor de recuperare a patrimoniului bibliofic ecleziastic românesc.
4. ​Țiglea, Mihai Constantin – Director general adjunct al Bibliotecii Academiei Române, promotor al dialogului instituțional cultural și al valorificării colecțiilor speciale.
5. ​Istoria Seminarului Central din București (Repere documentare) – Istoriografia învățământului teologic bucureștean de la fondarea sa în prima jumătate a secolului al XIX-lea, evidențiind rolul său în formarea elitelor intelectuale.