Pilda Sfântului Iuda și Taina Moștenirii Cernești

 

​Se povestește că, după ce fiii lui Iosif s-au întors din Egipt, bătrânul lor tată, simțindu-și sfârșitul aproape, i-a chemat la sine pentru a le împărți puțina bucată de pământ pe care o avea în stăpânire. Voind să facă dreptate și să-L primească la moștenire și pe Pruncul Iisus, născut în chip minunat din Preacurata Fecioară Maria, Iosif a întâmpinat împotrivirea fiilor săi. Între ei, Iuda se frământa cel mai mult, socotind cu minte omenească și putredă că Cel ce nu era născut din aceeași mamă nu avea dreptul să stea la aceeași masă cu ei. Doar Iacov, fratele său, plin de insuflare divină, s-a oferit să își împartă porția cu Iisus.

​Anii au trecut, iar Pruncul de altădată a început să săvârșească minuni, să vindece bolnavi și să propovăduiască Împărăția Cerurilor. Iuda Îl privea de la distanță, cu inima strânsă de o tainică zavistie și necredință, aducându-și aminte de vechea dispută a pământului. Însă, într-o zi, ascultându-L pe Hristos vorbind mulțimilor despre o moștenire care nu se vestejește și nu se împarte cu sula, ci se dăruiește deplin în ceruri celor smeriți, solzii necredinței au căzut de pe ochii lui Iuda.

​A înțeles atunci că, în timp ce el se luptase pentru o palmă de pământ trecător, Hristos venise să îi dăruiască întregul Cer. Zdrobit de pocăință și rușinat de purtarea sa de odinioară, Iuda a căzut la picioarele Domnului, cerându-și iertare. Din acea clipă, a lăsat totul și L-a urmat, fiind primit în ceata celor doisprezece mari Apostoli. Însă atât de adâncă a fost smerenia lui, încât niciodată nu a mai îndrăznit să se numească „fratele Domnului”, ci în toate scrierile sale s-a intitulat simplu: „Iuda, rob al lui Iisus Hristos și fratele lui Iacov”. El a înțeles că adevărata înrudire cu Dumnezeu nu vine din legăturile de sânge, ci din ascultarea deplină și din faptele dragostei jertfelnice.