Pilda Drumețului și a Copacului de Aur

 

​Se spune că un pelerin evlavios pornise la drum spre o cetate sfântă, aflată pe vârful unui munte înalt. Călătoria sa dura șapte săptămâni, iar drumul era presărat cu pietre ascuțite, urcușuri grele și soare arzător.

​După primele două săptămâni de urcuș, drumețul a început să simtă cum picioarele îi slăbesc, iar ranița îi devenea tot mai grea. În a treia săptămână, oboseala îi cuprinsese sufletul și gândea în sinea lui: „Poate drumul e prea lung pentru mine. Poate cetatea e prea departe.”

​Chiar în clipa în care voia să se așeze la pământ, deznădăjduit, a văzut în mijlocul potecii, acolo unde panta era cea mai abruptă, un copac neobișnuit, în formă de Cruce, care strălucea ca aurul curat sub razele amiezii. Deși drumul era secetos, la rădăcina acestui copac curgea un izvor rece, iar ramurile sale întinse ofereau o umbră atât de odihnitoare, încât drumețul simți cum toată sudoarea îi piere.

​S-a odihnit sub ramurile lui, a băut din izvor și, privind la forma copacului, și-a amintit de Împăratul care a urcat același munte înaintea lui, purtând în spate propria Cruce. Atunci, pelerinul a înțeles: acest copac nu fusese pus acolo ca să-i blocheze drumul, ci ca să-i fie sprijin. S-a ridicat cu forțe noi, simțind că ranița e mai ușoară, și a continuat urcușul, văzând deja în zare, printre ramuri, lumina cetății de pe vârf.