CEASUL AL -VI-LEA -Prorocia lui Isaia 14, 24-32
24 Acestea zice Domnul Atotțiitorul:
- Așa cum am zis, întocmai va fi;
și cum am plănuit, așa va rămâne: 25 Să-i nimicesc pe Asirieni din pământul Meu
și din munții Mei;
și fi-vor ei să fie călcați în picioare
și jugul le va fi luat
și luată va fi slava de pe umerii lor. 26 Acesta-i planul pe care Domnul l-a plănuit
asupra lumii în întregul ei;
și aceasta este mâna cea ridicată
asupra tuturor neamurilor lumii. 27 Fiindcă cine oare va strica ceea ce Dumnezeu cel sfânt a plănuit?
iar mâna Lui cea înaltă, cine o va întoarce? 28 În anul în care regele Ahaz a murit, cuvântul acesta s'a făcut: 29 Nu vă veseliți, voi, cei de alt neam,
pentru aceea că jugul celui ce vă lovea s'a sfărâmat;
că din sămânța șarpelui vor ieși pui de aspidă,
iar din puii acestora vor ieși șerpi zburători. 30 Și cei săraci vor fi hrăniți prin el
și sărmanii se vor odihni în pace;
dar el cu foame îți va omorî sămânța,
iar rămășița ta o va nimici. 31 Urlați, voi, porți ale cetăților!;
să se tulbure cetățile și să strige,
și chiar cei de alt neam, toți;
că fum vine de la miazănoapte
și nu-i nici o putință de scăpare. 32 Și ce vor răspunde regii neamurilor?
Că Domnul a întemeiat Sionul,
și prin El se vor mântui umiliții poporului.

Comentarii
Trimiteți un comentariu