Pilda Norilor de Lapte și a Pustiei Ocrotitoare
Se spune că în vremea prigoanei lui Deciu, o femeie credincioasă pe nume Rufina a fugit în munți pentru a-și salva viața și credința. Acolo, în singurătatea aspră a stâncilor, l-a născut pe pruncul Codrat, dar la scurt timp după naștere, istovită, ea a trecut la Domnul.
Pruncul a rămas singur, fără mamă, fără hrană și fără nicio mână omenească care să-l îngrijească. Însă aici intervine marea pildă a iubirii lui Dumnezeu: Cel ce hrănește păsările cerului nu a părăsit orfanul.
Se povestește că Dumnezeu a poruncit norilor să se coboare deasupra pruncului. Aceștia, ca niște sâni cerești, lăsau să curgă în gura copilului o rouă dulce și hrănitoare, asemenea laptelui, până când acesta a crescut destul de mare încât să se poată hrăni singur cu ierburile pustiei.
Învățătura duhovnicească a acestei pilde:
- Dumnezeu este Tatăl orfanilor: Codrat a crescut fără părinți pământești, dar a fost educat de Sfântul Duh. Aceasta ne învață că, oricât de singuri ne-am simți în lume, „mama” noastră poate fi Biserica sau Harul, iar „tatăl” nostru este Creatorul.
- Pustia ca școală a spiritului: Deși a crescut printre fiare, Codrat a ieșit din pustie mai blând și mai înțelept decât cei crescuți în palate. El a devenit doctor nu doar pentru trupuri (prin plantele învățate în munți), ci mai ales pentru suflete.
- Unitatea în fața jertfei: Când a fost prins, Codrat nu s-a salvat doar pe sine. El și-a adunat ucenicii (Ciprian, Dionisie, Anect, Pavel și Crescent) și i-a îmbărbătat ca un tată. Pilda ne arată că un adevărat lider creștin nu merge singur spre lumină, ci își ia de mână întreaga comunitate.

Comentarii
Trimiteți un comentariu