Pilda celor doi cărbuni
Se povestește că un ucenic s-a dus la duhovnicul său, plângându-se că, deși postește și se roagă, nu simte nicio schimbare în inima lui. „Părinte,” spunea el, „citesc despre lumina sfinților, dar eu mă simt la fel de întunecat ca înainte.”
Bătrânul l-a dus în fața vetrei unde ardea focul și a luat doi cărbuni: unul care ardea cu putere, fiind roșu și strălucitor, și unul stins, negru și rece.
- Bătrânul a întrebat: „Ce diferență este între acești doi cărbuni? Nu sunt ei făcuți din același lemn?”
- Ucenicul a răspuns: „Ba da, dar unul are focul în el, iar celălalt nu.”
- Bătrânul a explicat: „Vezi tu, cărbunele negru este omul care stă departe de Dumnezeu. El rămâne rece și întunecat. Dar cărbunele aprins este omul care, prin rugăciune și post, s-a lăsat pătruns de har. Focul nu este natura cărbunelui, dar cărbunele devine una cu focul.”
„Așa este și învățătura Sfântului Grigorie Palama,” a continuat bătrânul. „Dumnezeu este Focul. Noi suntem cărbunii. Scopul postului nu este doar să fim 'curați' (adică fără praf), ci să devenim 'lumină', lăsând harul lui Dumnezeu să ne pătrundă până când viața Lui devine viața noastră.”
Înțelesul duhovnicesc pentru noi
În această duminică, Biserica ne amintește că suntem chemați la îndumnezeire. Nu este suficient să respectăm reguli alimentare; trebuie să căutăm acea „Lumină a Taborului” prin:
- Liniștirea minții (Isihia): Să facem tăcere în zgomotul gândurilor noastre.
- Rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
- Speranța: Chiar dacă suntem „negri” ca un cărbune, harul ne poate aprinde în orice clipă.
„Lumina Ta, Doamne, nu se arată celor ce caută doar cuvinte, ci celor ce își curăță inima prin tăcere și iubire.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu