Pilda Căii Împărătești

​Un tânăr călugăr, tulburat de încercările și persecuțiile care abătuseră asupra Bisericii, s-a dus la un bătrân duhovnicesc, căutând alinare.

​— Avvă, a întrebat el, de ce îngăduie Dumnezeu ca adevărul să fie prigonit, iar noi să umblăm prin întunericul acestei văi a plângerii? Mi-e teamă că ne vom rătăci.

​Bătrânul l-a privit cu blândețe și i-a spus:

​— Amintește-ți de Sfântul Patriarh Nichifor. Când împăratul și lumea întreagă s-au ridicat împotriva sfintelor icoane, el nu s-a temut. L-au izgonit din scaunul patriarhal, l-au exilat într-o mănăstire îndepărtată, printre străini și în lipsuri, crezând că-l vor face să tacă.

​Călugărul a plecat capul.

— Și ce a câștigat el prin această suferință, dacă a murit în exil?

​Bătrânul a zâmbit:

— Lumea a crezut că-l pedepsește, dar el a înțeles că Dumnezeu îi oferă cununa mărturisirii. În singurătatea exilului său, Nichifor a scris apărări puternice ale Ortodoxiei, scrieri care au luminat mințile generațiilor viitoare. Când moaștele sale au fost aduse înapoi cu mare cinste în Constantinopol, chiar și dușmanii lui erau uitați, dar credința lui strălucea ca o făclie.

​Apoi, arătând spre drumul îngust care șerpuia printre munții întunecați, bătrânul a încheiat:

— Drumul spre Împărăția Cerurilor este adesea ca această vale adâncă și întunecată. Lumea ne poate exila din confortul ei, ne poate prigoni pentru adevăr. Dar, dacă Îl avem pe Hristos cu noi, așa cum L-a avut Sfântul Nichifor, întunericul nu este decât o trecere. Nu te teme de asprimea drumului sau de umbrele lui. Teme-te doar să nu părăsești Calea Adevărului. Căci, cu cât este mai adâncă valea suferinței pentru Hristos, cu atât mai strălucitoare va fi Lumina la care vei ajunge la finalul ei.