VECERNIA DE MARȚI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DIN POSTUL MARE




 

Prorocia lui Isaia 9, 8-20

8 Și tot poporul lui Efraim
și cei ce locuiesc în Samaria vor cunoaște,
ei, cei ce'n trufie și'n inimă semeață zic: 9 „Cărămizile au căzut,
ci veniți, să cioplim pietre
și să tăiem duzi și cedri.
și să ne zidim turnuri!...“. 10 Și Domnul îi va zdrobi
pe cei ce se ridică'mpotriva Lui
pe muntele Sionului,
iar pe vrăjmașii Săi îi va risipi: 11 Siria de la Soare-Răsare
și pe Elinii de la Soare-Apune,
cei ce-l mănâncă pe Israel cu toată gura.
Pentru toate acestea, mânia Lui nu s'a dus,
ci mâna Sa e încă înaltă. 12 Dar poporul nu s'a întors până ce a fost lovit;
ei pe Domnul nu L-au căutat. 13 Așa că Domnul a luat de la Israel
capul și coada,
ce e mare și ce e mic, într'o singură zi: 14 omul bătrân și cei ce cată la fața omuluif
(aceștia sunt capul),
profetul care învață fărădelegea
(aceștia sunt coada). 15 Și cei ce-l fericesc pe poporul acesta
îl vor amăgi
și-l vor amăgi până ce-l vor înghiți. 16 De aceea Domnul nu Se va veseli
de tinerii lor,
nici nu va avea milă de orfanii
și văduvele lor,
că toți sunt nelegiuiți și răi
și fiece gură nedreptate grăiește.
Pentru toate acestea, mânia Lui nu s'a dus,
ci mâna Sa e încă înaltă. 17 Ca focul va arde fărădelegea,
în foc se va mistui ca iarba uscată,
în desișurile pădurii va arde
și toată preajma dealurilor o va înghiți. 18 De aprinderea mâniei Domnului
pământu'ntreg se-aprinde
și ars ca de foc va fi poporul.
Nici un om nu va avea milă de fratele său, 19 ci se va răsuci spre dreapta
fiindcă-i va fi foame
și va mânca din cele ce-s de-a stânga;
și nu se va sătura omul
mâncând carnea brațului său. 20 Că va mânca Manase carnea lui Efraim
și Efraim pe a lui Manase,
căci ei împreună îl vor împresura pe Iuda.
Pentru toate acestea, mânia Lui nu s'a dus,
ci mâna Sa e încă înaltă.                                         Pilde 8, 1-21


1 De aceea, tu vestește înțelepciunea, pentru ca lucrarea mințiia să-ți dea ascultare; 2 că ea pe culmile cele înalte se află și'n răscrucea cărărilor e așezată 3 și la porțile celor puternici își are sălaș și la intrările cetăților se laudăb: 4 „Oamenilor, pe voi vă rog, și către fiii oamenilor îmi îndrept eu glasul. 5 Voi, cei lipsiți de răutate, cunoașteți istețimeac, și voi, cei neștiutori, puneți la inimă! 6 Ascultați-mă pe mine, că lucruri de mare preț voi grăi și cuvinte drepte voi scoate din buze. 7 Cerul gurii mele adevărul îl va vesti, fiindcă urâte-mi sunt mie buzele mincinoase. 8 Drepte sunt toate graiurile gurii mele, nimic în ele nu-i strâmb sau încâlcit; 9 toate sunt deschise celor ce le înțeleg și drepte celor ce au aflat cunoașterea. 10 Învățătură luați, iar nu argint, și cunoaștere mai mult decât aurul lămurit și pricepere agonisiți mai mult decât aurul curat. 11 Că mai prețioasă e înțelepciunea decât nestematele și nimic din ce e scump nu-i cu ea deopotrivă. 12 Eu, înțelepciunea, sălaș i-am făcut sfatului, eu am chemat ca martori cunoașterea și cugetarea. 13 Frica de Domnul urăște nedreptatea și trufia și mândria și căile viclenilor, iar eu am urât căile încâlcite ale celor răi. 14 Ale mele sunt sfatul și temeinicia, a mea e lucrarea minții și a mea e tăria; 15 prin mine domnesc regii și cei puternici scriu dreptatea; 16 prin mine mai-marii devin mai mari și prin mine stăpânii stăpânesc pământul. 17 Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc,d iar cei ce mă caută vor afla har.e 18 Ale mele sunt bogăția și slava și bunurile multora și dreptatea. 19 Sporul meu e mai de preț decât aurul și piatra scumpă, căci roadele mele mai bune sunt decât argintul curat. 20 Eu în căile dreptății umblu și'n cărările dreptarelor trăiesc la răscruce 21 ca să împart bunuri celor ce mă iubesc și vistieriile lor să le umplu de bunătăți. Dacă vă voi spune lucrurile ce se întâmplă zilnic, din amintire le voi povesti și pe cele de demult.f 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina