Cântare de laudă la Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu

 

Toate cele pe care lumea le iubește
Alexie desăvârșit le-a lepădat.

Spre Dumnezeu, pe calea cea strâmtă,
În luntrea vieții el a plutit.

Mai întâi de dragul lui Hristos
El a dorit ca să fie sărac;
Apoi și casa bogată a părinților săi
El o a părăsit.

Plecând în pământ străin,
Apoi iar întorcându-se,
Lui nici bogăția
Și nici sărăcia
Prilej spre păcat nu i s-au făcut.

Ci el pururea mintea la Dumnezeu
O a ridicat,
Cu rugăciune, postiri,
Și credință tare
Care mișcă munții din loc.

Maica lui Aglae,
Și bătrânul tată Eufimian
Și mireasa cea credincioasă,
De durere, vârstă și postiri topită,
Cu durere l-au plâns.

Slugile la acest cerșetor strigă
Și-l lovesc,
Dar cine este cerșetorul,
ei nici nu bănuiesc.

Ei nici bănuiesc că acesta este
însuși moștenitorul stăpânului lor.

Însă despre acestea, moștenitorul, stăpân, tace.
Căci el încă din tinerețe bogățiile lui cele mari
Le-a disprețuit,
Pentru ca moștenitor cereștii veșnicii
Să fie.

Sfântul însă și după a lui moarte
nu poate să se mai ascundă,
Căci Domnul însuși
Îl face cunoscut.

Căci cel care prin viața lui
Pe Domnul îl slăvește,
Slăvit este la rândul lui
De Dumnezeu.

Alexie pe Domnul îl slăvește
Și de aceea prea slăvit sfânt este el.
Cu adevărat Om al lui Dumnezeu este el,
Acum și până în veac.