Pomenirea Sfinților Cosma și Damian

 

Sfinții Cosma și Damian au fost doctori fără de arginți și făcători de minuni. Ei s-au născut la Roma și au fost frați de sânge, botezați de mici și crescuți în credința creștină.
Ei au fost dăruiți de Duhul Sfânt cu puterea de a vindeca oamenii și chiar și animalele din gospodăriile lor de toate bolile și neputințele, de obicei doar prin punerea mâinilor. Ei nu cereau răsplată pentru munca lor, ci doar credința în Iisus Hristos Dumnezeu de la cei pe care îi vindecau.
Ei au împărțit cu milostivire săracilor și nevoiașilor marea lor avere moștenită de la părinți, în timpul acela pe tronul Romei se afla împăratul Galeriu. Dar încă înainte de a urca acesta pe tron cei doi frați au fost legați și întemnițați de persecutorii creștinilor.
Judecându-i multă vreme, Galeriu le-a poruncit să se lepede de Hristos și să aducă jertfe idolilor.
Sfinții Cosma și Damian nu numai că nu s-au supus nelegiuitei porunci, ci încă l-au sfătuit să se lepede el de mincinoșii idoli și să îl recunoască pe Unul și Adevăratul Domnul Dumnezeu. «Dumnezeul nostru nu este făcut de mâini omenești, ci mai curând toate cele câte sunt, sunt făcute de Mâinile Lui. Dumnezeii tăi, împărate, sunt lucrul închipuirii și mâinilor oamenilor îndemânatici să le întruchipeze din piatră și din lemn. Dacă ți-ar lipsi acești meșteșugari, împărate, tu cu adevărat nu ai mai avea la ce să te închini. » După ce Sfinții Cosma și Damian au făcut o minune chiar asupra împăratului, căci l-au vindecat de o infirmitate gravă, împăratul și-a proclamat credința în Hristos și i-a eliberat pe Sfinții frați cu pace.
Ei au continuat să-L slăvească pe Dumnezeu și să vindece bolnavii, fiind slăviți la rândul lor din toate părțile de popor.
Invidios pe slava lor, un anume doctor, care mai demult le fusese lor dascăl de medicină, i-a ademenit într-un munte, sub pretextul culegerii de ierburi de leac și i-a omorât cu pietre. Ei au luat cu cinste mucenicia pentru credința lor la anul 284.
Pomenirea lor a rămas veșnică în Biserica lui Hristos de pe pământ, iar sufletele lor s-au strămutat în locașurile cele cerești ale Veșnicei împărății, în care se veselesc întru bucuria vieții celei neîmbătrânitoare.