Pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Dominica [Chiriachi]

 

În vremea împăratului Dioclețian și a ginerelui lui, Maximian, ambii, adversari ai lui Hristos, a locuit în Anatolia o familie de creștini vârstnici și plini de toată cucernicia, dar care nu aveau copii. Pe bărbat îl chema Dorotei, iar pe femeie Evsevia. Ei erau foarte bogați. Prin multă și neîncetată rugăciune, lor li s-a dăruit în cele din urmă un copil de la Dumnezeu - pe sfânta pruncă Dominica.
Încă din copilărie, aceasta s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, înfrânându-se de la toate cele pe care le fac îndeobște copiii. Când a ajuns la vârsta cuvenită, fiind foarte frumoasă cu trupul și cu sufletul, mulți tineri au voit să o ia în căsătorie, dar ea i-a refuzat pe toți, zicând că s-a logodit Mirelui Celui Ceresc și Domnul și că nimic nu dorea mai mult decât să moară fecioară.
Unul dintre pretendenții respinși a denunțat-o pe Dominica și pe părinții ei tiranului Dioclețian, sub acuzația de creștinism, împăratul a poruncit ca părinții Dominicăi să fie torturați, iar după aceea să fie surghiuniți la cetatea Melitene, unde ei au și murit, suferind cumplit pentru Hristos.
Pe Dominica, Dioclețian a trimis-o la judecată lui Maximian. Cum Dominica a stat tare și a mărturisit pe Hristos înaintea lui Maximian, acesta a poruncit ca fecioara să fie întinsă la pământ și biciuită cu vine de bou. După acestea el a dat-o pe mâna a doi comandanți, mai întâi a lui Hilarion, iar după moartea acestuia, pe mâna lui Apollonie. Amândoi au torturat-o bestial pe Dominica, în felurile cele mai de neînchipuit, fără a o putea clinti din credința ei. Când Sfânta Dominica zăcea în temnița ei, acoperită din cap până în picioare de răni, Hristos Domnul a apărut înaintea ei, a vindecat-o și i-a zis: „Dominico, nu te teme de schingiuiri, căci Harul Meu este cu tine. "
Cu adevărat harul Domnului Iisus Hristos a apărat-o pe această mare muceniță de focul în care a fost aruncată, de fiarele înaintea cărora a fost aruncată spre mâncare, spre batjocură judecătorilor celor nelegiuiți care credeau că o dau la moarte sigură.
Văzând-o pe Dominica scăpând prin minuni mari nevătămată de la asemenea ucideri, mulți păgâni au crezut în Hristos, fiind pentru aceasta cu toții uciși prin tăierea capului.
Dominica i-a zis lui Apollonie: „Vezi bine că nicicum nu mă poți întoarce de la Credința mea. Căci de mă arunci în foc, mai înainte de mine cei trei Tineri în foc au fost aruncați și prin Credință s-au mântuit; iar de mă arunci la fiare, mai înainte de mine marele Daniil, prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin Credință s-a mântuit; iar de mă arunci în mare, mai înainte de mine Iona, prorocul a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți și prin Credință s-a mântuit; dacă tăișului săbiei mă dai, mai înainte de mine cinstitul Botezător Ioan sabiei a fost dat și credincioșia lui l-a mântuit. Căci ca și tuturor acestora, mie viață îmi este a muri pentru Hristos. "
Atunci Apollonie a poruncit uciderea muceniței prin tăierea capului. Dominica a îngenuncheat, și-a ridicat sfintele ei mâini la cer și s-a rugat lui Dumnezeu ca să Se milostivească de toți cei care vor cinsti pomenirea ei și ca să dăruiască odihnă veșnică sufletului ei și alor ei părinți.
Săvârșindu-și rugăciunea ea și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, mai înainte ca să-i fie lovit gâtul de sabia călăului.
Dominica a luat mucenicia cu cinste în cetatea Nicomidiei și a fost primită în locașurile bucuriei celei veșnice a împărăției lui Hristos, la anul 289.