Pomenirea Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

 

Nepătrunse sunt căile pe care îi poartă Dumnezeu pe cei care doresc din tot sufletul să-I placă Lui și să împlinească Legea Lui cea sfântă.
În timpul împăratului Honorius a trăit la Roma Eufimian, un demnitar de rang foarte înalt, respectat de întreaga cetate și foarte bogat, împreună cu soția lui Aglae, duceau amândoi o viață plăcută lui Dumnezeu. Deși foarte bogat, Eufimian și soția lui luau masa o singură dată pe zi, după apusul soarelui.
Această binecuvântată familie aveau un unic fiu, pe Alexie. Când a ajuns la vârsta cuvenită, Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioară încuviințată, dar împotriva voinței tânărului. De aceea, chiar din seara nunții, Alexie a părăsit în taină nu doar legătura pe care nu a dorit-o, ci și casa părinților săi. El s-a îmbarcat într-o corabie cu care a plutit până în cetatea Edessei din Mesopotamia, unde se afla minunata icoană, cunoscută în toată creștinătatea, a chipului Mântuitorului, trimisă acolo de Mântuitorul însuși, la dorința Regelui Abgar. Închinându-se înaintea acestei minunate icoane, Alexie s-a înveștmântat în straie de cerșetor și astfel a viețuit el în acea cetate timp de șaptesprezece ani, neîncetat rugându-se lui Dumnezeu din pridvorul Bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Când li s-a făcut cunoscut celorlalți că acesta este un om al lui Dumnezeu, el s-a înspăimântat de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte și în taină a plecat și de acolo, îmbarcându-se în corabie, sfântul a voit să ajungă în Laodiceea. Dar potrivit minunatei purtări de grijă a lui Dumnezeu, corabia a fost luată de vânturi și purtată pe ape chiar până la Roma.
Văzând în această întâmplare degetul lui Dumnezeu, Alexie a hotărât să meargă la casa tatălui său și acolo, sub chip de străin, să-și petreacă în continuare cu pocăință cealaltă vreme a vieții sale.
Tatăl lui nu l-a recunoscut, dar milostiv fiind, i-a îngăduit să locuiască în curțile sale, într-o mică colibă. Sfântul Alexie a rămas în această colibă timp de alți șaptesprezece ani, hrănindu-se numai cu pâine și cu apă. Batjocorit de slugi în nenumărate feluri, el a îndurat toate până la sfârșit.

Când i s-a apropiat sfârșitul, el a alcătuit o scrisoare, a strâns-o în mână și întinzându-se, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în ziua de 17 martie a
anului 411 după Hristos.

În același moment, de față fiind împăratul și patriarhul, o vedenie s-a arătat în Biserica celor doisprezece Apostoli, ca un glas mare care a grăit și a zis: „Căutați-l pe Omul lui Dumnezeu. " La scurt timp după aceea s-a descoperit că acest Om al lui Dumnezeu locuia în casa lui Eufimian.

Împăratul, împreună cu patriarhul și cu tot clerul și curtea imperială au sosit la casa lui Eufimian și discutând din destul, au înțeles că acel Om al lui Dumnezeu este cerșetorul pe care îl primise Eufimian în curțile sale cu șaptesprezece ani în urmă.

Când au intrat în colibă, ei l-au aflat pe Alexie răposat, dar fața lui strălucea ca
soarele. Au aflat în mâinile lui și scrisoarea și așa l-au cunoscut părinții pe fiul lor Alexie. Așa și mireasa lui, care a trăit timp de treizeci și patru de ani fără el, în deplină curăție, l-a aflat pe soțul ei. Toți se aflau în uimire și durere de nedescris.

Dar după aceea s-au mângâiat, văzând cum Dumnezeu îi preaslăvește pe aleșii lui.

La atingerea de sfintele sale moaște bolnavii se vindecau, căci din trupul lui izvora un mir bine-mirositor.
Trupul său a fost înmormântat într-un sarcofag din piatră de marmură și iasp. Sfântul său cap se odihnește în Biserica Sfântului Lavru din Peloponez.