Plămădirea unei stele

 Din sclipirea unei stele, Dumnezeu ne-a plămădit, Rădăcini vii de lumină, ce se-ntind spre infinit. Ne-a stropit cu bunătate și ne-a-nveșmântat frumos, Ca pășind prin lumea largă, s-adunăm ce-i de folos. Din adânc de nemurire, El potirul ne-a întins, Să sorbim fără de teamă, cu iubire ne-a convins. Și ne-a arătat cărarea care către Rai ducea, Unde răul și durerea nici un om nu atingea. O sămânță de speranță a plantat-o cu migală, Transformând un muritor, în ființa ideală. Cu suflarea Sa cea sfântă, răspândi în juru-i viață, Muguri de înțelepciune să- nflorească-n dimineață. Precum un părinte fiii, nu îi lasă- n voia sorții, El, cu glasul său puternic, îi dădu poruncă morții : - Să nu curmi fără de milă zilele ce le-au fost date! Fiecare om pe lume are zile numărate. Și când ceasul o să bată, dezlegare Eu îți dau, Să-mi aduci acasa fiii, pe cărări ce i-așteptau. Eu, cu brațele întinse, o să-i strâng la piept îndată, Bucuros o să-i așez în grădina minunată. -Doamne, câtă suferință vor căra ai lor părinți! Pod spre ceruri vor clădi lacrimile lor fierbinți. Sau copiii ce-s orfani, cum pot oare să-nțeleagă? Că e vremea despărțirii de ființa cea mai dragă. Fiii mei aș vrea să știe, că această despărțire, Nu-i decât pentru o vreme, pân' la marea întâlnire. Pe pământ sunt călători, plini de patimi și căderi, Însă cerul le deschide nesfârșite primăveri. Tot ce strâng în astă viață, e risipă negreșit, Însă ce fac pentru suflet, se va strânge înzecit. Eu în dar le-am dat o viață, să se bucure de ea, Cu lumina strânsă-n suflet, voi aprinde-o nouă stea. Autor, Lăcrămioara Teodorescu Odobești, Vrancea - 28.10.2021