CAZANIA DUMINICII A TREIZECI ȘI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (A FIULUI RISIPITOR)

 

​— Despre pocăință și mărturisire —

​Frați creștini,

​Prin pocăința și întoarcerea fiului risipitor, ni s-a dat nouă chipul pocăinței și mărturisirii adevărate. Dacă vom cerceta cu grijă acest îndreptar și ne vom gândi la chipul în care noi ne pocăim și ne mărturisim acum, vom găsi că suntem atât de departe de el, pe cât este cerul de pământ. Începutul pocăinței fiului risipitor a avut loc când și-a venit în sine, când și-a venit în fire. Într-adevăr, acesta este începutul pocăinței adevărate și fără acesta nimeni nu poate veni la pocăință, pentru că de nu-ți vei recunoaște păcatele tale, cum te vei putea pocăi?

​Fiul risipitor, depărtându-și mintea sa de la gândurile păcătoase, a adunat-o spre privirea și cercetarea stării sale. A văzut noroiul fărădelegilor sale și a simțit mirosul urât al păcatelor sale, lipsa harului lui Dumnezeu și pierderea sufletului său. Punând deci față în față starea sa cea dintâi și sfântă cu cea de a doua și păcătoasă, și-a frânt inima lui cea întunecată și a adus în gura lui aceste cuvinte de umilință: „Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame!“ (Luca 15, 17).

​Să căutăm la chipul pocăinței pe care a făcut-o fiul cel risipitor: „Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu“ (Luca 15, 18). El nu a așteptat ca tatăl să vină în porcărie, ci s-a hotărât să se scoale din locul păcatului. Apoi și-a pregătit cuvintele mărturisirii sale, zicând: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău“ (Luca 15, 18-19), adăugând și cererea de iertare: „Fă-mă ca pe unul din argații tăi“ (Luca 15, 19).

​Oare ne hotărâm noi, înainte de mărturisire, să ne ridicăm și să ne îndepărtăm cu totul de păcate? Sau venim la duhovnic fără niciun gând de îndreptare, așteptând ca el să ne „ghicească” păcatele? O, cât este de îndoielnică iertarea păcatelor cu acest fel de mărturisire! Dumnezeu se milostivește spre aceia care se fac vrednici de milostivirea Lui prin efortul de a-și veni în sine.

​Dacă te vei pocăi ca fiul cel risipitor, vei dobândi iertarea. Mergând la duhovnic, care ține locul lui Dumnezeu, nu sta fără glas, ci mărturisește cu gura ta, fără să te îndreptățești sau să osândești pe alții. Astfel, vei urca scara mântuirii și vei auzi cuvântul iertării, îmbrăcându-te în haina cea dintâi a harului, în Iisus Hristos Domnul nostru. Amin!

​Bibliografie și Surse de Referință

​Această cazanie se fundamentează pe tradiția omiletică a Bisericii Ortodoxe, având ca izvoare principale Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți care au tâlcuit parabola întoarcerii fiului risipitor.

​1. Surse Scripturistice:

• ​Sfânta Evanghelie după Luca, cap. 15, versetele 11-32 – Textul fundamental al Parabolei Fiului Risipitor.
• ​Psalmul 50 – Pentru fundamentarea duhului de umilință și a „inimii înfrânte și smerite”.

​2. Surse Patristice și Omiletice:

• ​Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare, în vol. „Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți”, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (IBMBOR).
• ​Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi a anului, Ed. Sophia, București. (Accentuează momentul „venirii în sine” ca act de trezvie).
• ​Sfântul Grigorie Palama, Omilii, Vol. I, Ed. Anastasia, București (Despre pocăință ca reorientare a minții de la cele pământești la cele cerești).

​3. Surse Liturgice și Administrative:

• ​Triodul, Duminica Fiului Risipitor – Cântările și canoanele care subliniază contrastul dintre starea de fiu și cea de argat.
• ​Viața Spirituală, articol publicat pe platforma blogspot.com (Sursa primară a textului adaptat).
• ​Cazania (Evanghelia explicată), Carte de învățătură, Ed. IBMBOR (Modelul structural al predicilor de tip cazanie în tradiția românească).