Pomenirea Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

 

​Nepătrunse sunt căile pe care îi poartă Dumnezeu pe cei care doresc din tot sufletul să-I placă Lui și să împlinească Legea Lui cea sfântă.

​În timpul împăratului Honorius, a trăit la Roma Eufimian, un demnitar de rang foarte înalt, respectat de întreaga cetate și foarte bogat. Împreună cu soția lui, Aglae, duceau amândoi o viață plăcută lui Dumnezeu; deși se bucurau de o stare materială deosebită, aceștia luau masa o singură dată pe zi, după apusul soarelui, dedicându-și restul timpului milosteniei.

​Această binecuvântată familie avea un unic fiu, pe Alexie. Când a ajuns la vârsta cuvenită, Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioară încuviințată, însă nunta a fost făcută împotriva voinței tânărului, care dorea o viață închinată Domnului. De aceea, chiar din seara nunții, Alexie a părăsit în taină nu doar legătura pe care nu a dorit-o, ci și casa părinților săi.

​S-a îmbarcat într-o corabie cu care a plutit până în cetatea Edessei din Mesopotamia, unde se afla minunata icoană a chipului Mântuitorului (trimisă acolo de Hristos însuși la dorința Regelui Abgar). Închinându-se înaintea acestei icoane, Alexie s-a înveștmântat în straie de cerșetor și a viețuit astfel timp de șaptesprezece ani, rugându-se neîncetat în pridvorul Bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

​Când s-a aflat printre credincioși că acesta este un adevărat "om al lui Dumnezeu", Alexie s-a înspăimântat de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte. A plecat în taină, voind să ajungă în Laodiceea, dar, prin purtarea de grijă a Domnului, corabia a fost purtată de vânturi până la țărmurile Romei. Văzând în aceasta voia divină, Alexie s-a întors la casa tatălui său sub chip de străin.

​Tatăl lui nu l-a recunoscut, dar, fiind milostiv, i-a îngăduit să locuiască într-o mică colibă în curțile sale. Acolo a mai petrecut încă șaptesprezece ani, hrănindu-se doar cu pâine și apă și îndurând cu smerenie batjocura slugilor.

​Când i s-a apropiat sfârșitul, a alcătuit o scrisoare în care își mărturisea identitatea. Și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la 17 martie 411. În acel moment, un glas s-a auzit în Biserica celor doisprezece Apostoli, spunând: „Căutați-l pe Omul lui Dumnezeu!”.

​Împăratul și patriarhul au sosit la casa lui Eufimian, unde l-au aflat pe Alexie răposat, cu fața strălucind ca soarele. Scrisoarea din mâna sa a dezvăluit adevărul: cerșetorul de la poartă era chiar fiul pierdut. La atingerea moaștelor sale, bolnavii se vindecau, iar din trupul lui izvora un mir bine-mirositor. Sfântul său cap se odihnește astăzi în Biserica Sfântului Lavru din Peloponez.

​Notă Biografică

​Autor: Calanda Daniel Teolog și Jurnalist

​Calanda Daniel este un teolog și jurnalist dedicat promovării valorilor creștine și a spiritualității ortodoxe. Prin activitatea sa publicistică, acesta urmărește recuperarea modelelor de sfințenie din tradiția Bisericii, oferind publicului contemporan perspective hagiografice și editoriale care pun accent pe trăirea autentică a credinței. Este recunoscut pentru stilul său narativ echilibrat, care îmbină rigoarea istorică cu profunzimea teologică a textelor sacre.