Pilda smereniei: Străin la poarta propriei case

 

​Se povestește că, după șaptesprezece ani de aspră viețuire în cetatea Edesa, Sfântul Alexie s-a întors în taină la Roma, purtat de o corabie pe care valurile mării o duseseră, prin rânduială dumnezeiască, spre casa părintească. Ajuns în fața palatului strălucitor în care se născuse, nu și-a strigat drepturile de moștenitor, ci, plecându-și genunchii în fața tatălui său, Eufimian, care nu l-a recunoscut, a cerut doar îngăduința de a locui într-un colț de curte și de a se hrăni cu fărâmiturile căzute de la masa bogaților.

​Astfel, timp de alți șaptesprezece ani, cel ce era stăpânul de drept al acelei bogății a trăit sub scara palatului, într-o căscioară de lemn, ca un cerșetor străin și nebăgat în seamă. Zi de zi, inima îi era sfâșiată de tânguirea mamei și a miresei sale, pe care le auzea plângându-l prin ferestrele deschise, socotindu-l pierdut pe veci. Mai mult, slugile tatălui său, îndemnate de diavol, îl batjocoreau neîncetat: îl loveau peste obraz, îi trăgeau de păr și vărsau lături peste el, luându-l în râs pentru tăcerea și sărăcia sa.

​Însă Sfântul Alexie primea toate aceste chinuri cu o bucurie nefirească, rugându-se neîncetat pentru cei ce-l obijduiau. Prin această răbdare mai presus de fire, el a arătat lumii că dragostea pentru Hristos poate preschimba batjocura în slavă cerească și că adevărata „acasă” nu este cea clădită din piatră și aur, ci cea zidită în smerenia inimii. A murit tăcut, așa cum a trăit, lăsând în urmă o lumină ce a orbit mândria Romei, dovedind că cel mai mare urcuș duhovnicesc începe de sub scara umilinței.

​„Pilda smereniei: Străin la poarta propriei case” ne pune în față oglinda vie a lepădării de sine, povestind uluitoarea răbdare a Sfântului Alexie, care a ales să fie ultimul dintre oameni pentru a deveni casnic al lui Dumnezeu. Descoperă taina tăcerii sale în fața batjocurii și puterea dragostei care depășește orice hotar pământesc, într-o relatare ce mișcă și cele mai împietrite inimi. Te invităm să te lași pătruns de această lecție de sfințenie și să citești continuarea în revista „Viața Spirituală”.

​Autor, teolog și jurnalist: Daniel Caranda