TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A TREIZECI ȘI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (A FIULUI RISIPITOR)

Analiză Omiletică și Patristică —

​Contextul acestei parabole este marcat de tensiunea dintre har și lege. Când fariseii cârteau împotriva Domnului (Luca 15, 2), Mântuitorul răspunde prin trei pilde ale recuperării: oaia pierdută, drahma pierdută și fiul risipitor. Conform Sfântului Ioan Gură de Aur, aceste pilde nu sunt doar simple povești, ci „doctorii pentru sufletele deznădăjduite”, menite să arate că bucuria cerului nu este diminuată de păcatul omului, ci activată de pocăința lui.

​1. Împărțirea averii: Darul libertății

​„Un om avea doi feciori... și el a împărțit averea între ei” (Luca 15, 11-12).

​În această imagine, Dumnezeu Se numește „om” pentru a sublinia natura Sa iubitoare și apropiată de creatură (Filocalia, Vol. II).

• ​Fiul cel mare: Reprezintă îngerii sau pe cei drepți (după Sf. Chiril al Alexandriei), ori poporul evreu fidel Legii.
• ​Fiul cel tânăr: Simbolizează neamurile sau pe păcătoșii care aleg „înnoirea” prin răutate.
• ​Averea: Nu este doar materială. Sfântul Teofilact al Bulgariei explică în Tâlcuirea Evangheliei după Luca faptul că averea reprezintă „mintea, vorbirea, voința și harul natural” date omului la creație.

​2. Plecarea în „țara depărtată”: Înstrăinarea de Dumnezeu

​„A plecat într-o țară depărtată și acolo și-a risipit avutul...” (Luca 15, 13).

​„Țara depărtată” nu este o distanță geografică, ci una ontologică. Sfântul Augustin afirmă în Confesiuni: „Depărtarea de Tine este întunecarea inimii”.

• ​Risipirea: Reprezintă utilizarea greșită a simțurilor. Sănătatea devine instrument al plăcerii, iar înțelepciunea devine vicleșug.
• ​Foametea: Este lipsa harului. Proorocul Amos (8, 11) prefigurează această stare: „Nu foamete de pâine... ci de auzit cuvintele Domnului”.

​3. Degradarea: Păzirea porcilor și roșcovele

​„S-a aciuiat pe lângă unul din locuitorii acelei țări... ca să păzească porcii” (Luca 15, 15).

​Locuitorul țării este simbolul diavolului, iar porcii reprezintă patimile dobitocești.

• ​Roșcovele: După cum explică Sfântul Grigorie Palama, păcatul are o dulceață trecătoare, dar lasă un gust amar și nu satură niciodată sufletul, deoarece sufletul este infinit și nu poate fi umplut cu lucruri finite și grosiere.

​4. Venirea în sine și Pocăința

​„Dar venindu-și în sine... mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15, 17-18).

​Aceasta este etapa fundamentală a mântuirii: metanoia (schimbarea minții).

• ​Argații: Sunt cei care slujesc lui Dumnezeu din frică sau pentru răsplată, dar care totuși au „prisos de pâine” (Cuvântul Vieții).
• ​Mărturisirea: „Greșit-am la cer și înaintea Ta”. Această formulă este recunoscută de teologia liturgică drept modelul suprem de spovedanie, unde păcătosul nu caută scuze, ci recunoaște pierderea demnității de fiu.

​5. Îmbrățișarea Tatălui și Semnele Reabilitării

​„Alergând, a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat” (Luca 15, 20).

​Aici vedem antropomorfismul divin la culme: Dumnezeu nu așteaptă așezat pe tron, ci „aleargă”. Sfântul Ambrozie al Milanului notează că „Tatăl te vede de departe, căci El vede inima înainte ca gura să vorbească”.

​Simbolismul darurilor (Luca 15, 22):

1. ​Haina cea mai bună: Haina botezului, „haina veseliei” pierdută de Adam.
2. ​Inelul: Pecetea Duhului Sfânt și logodna sufletului cu Hristos (II Corinteni 1, 22).
3. ​Încălțămintea: Puterea de a călca peste „șerpi și scorpii” (diavoli) și de a merge pe calea Evangheliei.
4. ​Vițelul cel gras: Prefigurarea Sfintei Euharistii. Hristos este Jertfa care se oferă spre mâncare pentru a uni pe cel înviat cu Tatăl.

​6. Fiul cel mare: Ispita „dreptului” mândru

​„S-a mâniat și nu voia să intre” (Luca 15, 28).

​Fiul cel mare reprezintă pericolul formalismului religios. Sfântul Nicolae Velimirovici arată că acesta, deși era cu trupul acasă, era departe cu inima, deoarece nu avea iubire pentru fratele său.

• ​Mânia lui: Este mânia fariseului care crede că mântuirea se „merită” prin efort propriu, neglijând faptul că totul este dar: „Toate ale mele, ale tale sunt”.

​Concluzie

​Pilda Fiului Risipitor este „Evanghelia în Evanghelie”. Ea ne învață că niciun păcat nu depășește milostivirea lui Dumnezeu și că pocăința transformă moartea spirituală în înviere: „Acest fiu al meu mort a fost și a înviat”.