Pilda „Păstorului Rătăcit” și Icoana „Aflarea celor Pierduți”

 

---

 

Într-un sat de munte, trăia un păstor bătrân pe nume Ilie, care toată viața sa își petrecuse-o printre oi. Însă, cu anii, rătăcise nu doar oile, ci și drumul către biserică, lăsând credința să-i alunece din inimă ca o boabă de rouă pe frunză. Ajuns la adânci bătrâneți, suferința fizică s-a adăugat suferinței sufletești: era singur, uitat de lume și cuprins de o deznădejde amară. Credea că Dumnezeu l-a abandonat, la fel cum el își abandonase credința.

Într-o iarnă cumplită, bătrânul s-a rătăcit cu oile pe munte, prins într-o furtună de zăpadă. Gerul îi mușca din oase și întunericul îl înghițea. Simțind că sfârșitul îi este aproape, și-a amintit dintr-o dată de o icoană veche pe care o văzuse cândva la biserică, o icoană a Maicii Domnului cu un prunc în brațe, sub care scria: **„Aflarea celor pierduți”**.

Deznădăjduit, Ilie a șoptit cu ultimele puteri: „Maica Domnului, tu care îi găsești pe cei pierduți, află-mă și pe mine, păcătosul! Nu mai știu drumul către Dumnezeu, sunt pierdut și de Tine, și de mine însumi!”

În acel moment, o lumină blândă, ca un foc fără fum, a apărut prin viscol, luminându-i o cărare îngustă. Urmând acea lumină, Ilie a ajuns într-o peșteră unde și-a găsit adăpost. Acolo, în adăpost, a simțit o căldură neobișnuită și o pace pe care nu o mai simțise de mult. A adormit cu numele Maicii Domnului pe buze.

Dimineață, când s-a trezit, viscolul se oprise. Peștera era uscată și caldă, iar oile sale erau adunate în jurul lui, nevătămate. Pe o stâncă, chiar în fața lui, parcă pictată, a zărit o formă familiară: o rocă modelată natural, care semăna izbitor cu **Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți”**. Ilie a îngenuncheat și a plâns, nu de frig, ci de bucurie și de căință, simțind că fusese „aflat” de Maica Domnului.

Din acea zi, păstorul Ilie nu a mai rătăcit. S-a întors la biserică, și-a spovedit păcatele și a devenit cel mai credincios om din sat, povestind tuturor cum Maica Domnului l-a „aflat” și i-a arătat drumul înapoi spre Dumnezeu.

---

### 🙏 O Minune Adevărată a Icoanei Maicii Domnului "Aflarea celor pierduți"

Una dintre cele mai cunoscute minuni asociate cu această icoană s-a petrecut în **secolul al XVII-lea, în Rusia**.

În gubernia Oriol, un țăran pe nume **Gheorghe Obuhov** a plecat la vânătoare într-o iarnă geroasă și s-a rătăcit în pădure. Viscolul s-a întețit, iar gerul devenea insuportabil. Gheorghe a pierdut orice speranță de a mai fi găsit. Disperat și simțind că va muri înghețat, a căzut în genunchi și a început să se roage Maicii Domnului, făgăduind că, dacă va fi salvat, va picta o icoană a Maicii Domnului pe care o va numi „Aflarea celor pierduți”.

Îndată ce a rostit această făgăduință, o putere nevăzută l-a cuprins și l-a tras. El și-a pierdut cunoștința. Când și-a revenit, s-a trezit nu în pădure, ci în casa sa, în pat. Familia sa îl căutase fără succes și îl dăzdujduise. Aceasta a fost o minune limpede, prin care Maica Domnului l-a salvat în mod miraculos de la moarte și l-a readus acasă.

Fidel promisiunii sale, Gheorghe a comandat icoana, care a devenit ulterior faimoasă pentru numeroasele minuni săvârșite, ajutând oameni pierduți în deznădejde, în păcate, în boală sau în necazuri materiale, să găsească drumul înapoi la Hristos. Această icoană este prăznuită pe **5 februarie (23 ianuarie stil vechi)**, reamintindu-ne că niciodată nu suntem prea pierduți pentru a fi găsiți de mila lui Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Sale.

-