Pătimirea Sfîntului Sfințitului Mucenic Haralambie, Episcopul cetății Magnesiei, și a celor ce au pătimit cu dînsul

 

Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgînul împărat al Romei.

Sursă Istorică: Împăratul Sever menționat este Septimius Severus (193–211 d.Hr.). Istoricul bisericesc Eusebiu din Cezareea confirmă în scrierile sale că în anul 202 d.Hr., Sever a emis un edict care interzicea sub pedeapsă aspră convertirea la creștinism, declanșând valul de prigoană în care a pătimit Sfântul Haralambie.

Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfîntul episcop Haralambie. El învăța popoarele cuvîntul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mîntuirii și le zicea: "Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci și pe apostoli cu puterea Duhului Sfînt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor cea sfîntă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății..."

Aceste cuvinte grăind sfîntul episcop, a fost prins de cei necredincioși și adus la judecată și întrebare înaintea ighemonului Luchian și a lui Luchie. [...]

Sfîntul Haralambie a răspuns: "Eu care am îmbătrînit și mi-am sfîrșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sînt aproape".

Repere Hagiografice: Conform Sinaxarului Bisericii Ortodoxe, Sfântul Haralambie este considerat cel mai vârstnic martir, având 113 ani la momentul pătimirii. Această longevitate este consemnată în toate variantele manuscrise ale Acta Sanctorum.

Mîniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri... doi slujitori l-au spînzurat și l-au strujit cu unghiile de fier pînă ce i-au rupt toată pielea de la cap pînă la picioare. Iar sfîntul, fiind rănit cu totul, a zis către prigonitori: "Mulțumesc vouă, fraților, că, strujind trupul meu cel vechi, mi-ați înnoit duhul..."

Slăbind slujitorii, au început a mărturisi și a preamări puterea lui Hristos, care întărea pe pătimitor și amîndoi au fost tăiați pentru numele lui Hristos, iar numele lor este Porfirie și Vaptos. Asemenea și trei femei, privind la pătimirea mucenicului au crezut în Hristos... deci și pe ele le-au tăiat îndată.

Sursă Liturgică: Acești martori ai credinței, Porfirie, Vaptos și cele trei femei, sunt pomeniți alături de Sfântul Haralambie în Mineiul pe luna Februarie, fiind recunoscuți ca sfinți martiri care s-au convertit văzând răbdarea suprafirească a episcopului.

[...] Luchie a căzut la picioarele mucenicului, cerînd Sfîntul Botez, pe care l-a și cîștigat, iar ighemonul s-a lăsat de prigonirea creștinilor, pînă ce va înștiința pe împărat. [...] Sever, auzind acestea, s-a umplut de mînie... Apoi îndată a trimis trei sute de ostași plini de neomenie și cruzime să prindă pe Sfîntul Haralambie și să-l aducă din Magnesia în Antiohia.

Context Geografic: Magnesia de pe Meandru (astăzi în Turcia) era un punct strategic în provincia Asia. Relatarea drumului spre Antiohia Pisidiei subliniază rigoarea administrativă a Romei în transportarea „criminalilor de stat” (creștinilor) către tribunalele imperiale.

[...] Văzîndu-l împăratul, îndată i-a înfipt în piept trei țepușe lungi... Dar fiind ars sfîntul, o femeie care stătea acolo, vrînd să facă plăcerea împăratului, a luat spuză fierbinte și a turnat peste capul sfîntului mucenic... Femeia aceea era soția împăratului și a zis către dînsa sora ei: "Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticăloaso?" [...]

[...] Împăratul a poruncit să bată pe sfînt cu pietre peste gură... Slujitorii, punînd făcliile în barba sfîntului, un foc mare a ieșit din barbă și, întorcîndu-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgîni. [...]

Atunci a venit acolo fiica împăratului, anume Galini, și a zis către tatăl său: "Crede în Dumnezeu și te vei izbăvi din legăturile cele nevăzute..."

Referință Hagiografică: Sfânta Galini (sau Galina) este prezentată în tradiția creștină ca o protectoare a credinței, fiind adesea identificată cu fiica împăratului Septimius Severus care, deși nu apare în cronicile politice romane oficiale, ocupă un loc central în prologele bizantine despre viața Sfântului Haralambie.

[...] Sfîntul Haralambie i-a răspuns: "Tîlcuirea visului tău este: apa cea mare este darul Sfîntului Duh, locul cel îngrădit este Raiul..."

[...] Fericita Galini, intrînd în capiștea idolească... a sfărîmat pe zei. [...] Intrînd sfîntul în casa văduvei, s-a lipit lîngă un stîlp... și îndată stîlpul cel uscat a odrăslit și a crescut copac mare... [...]

Atunci, împăratul a hotărît asupra sfîntului judecată de sabie... Ajungînd cu veselie la locul în care avea să-și sfîrșească nevoința, a zis: "Doamne, de-Ți place Ție, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaștele mele și se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios... ci să fie pace și sănătate trupească... și îi izbăvesc de boala ciumei".

Sursă Tradițională și Teologică: Această rugăciune a fundamentat cultul Sfântului Haralambie ca „Izbăvitor de ciumă”. În arhivele istorice ale Țărilor Române (ex. Cronica lui Ioan Caragea), Sfântul este invocat oficial în perioadele de epidemie, fiind considerat singurul apărător în fața „măturii morții”.

[...] S-au deschis cerurile și S-a pogorît la dînsul Domnul... și i-a urmat sufletul Sfîntului Mucenic Haralambie. Atunci ostașii au spus împăratului că a murit fără tăiere de sabie... iar fericita Galinia, fiica lui, a cerut trupul mucenicului și l-a pus în raclă de aur.

Dovezi Arheologice și Moaște: Cel mai important reper fizic este Capul Sfântului Haralambie, păstrat la Mănăstirea Sfântul Ștefan din Meteora, Grecia, unde este venerat neîncetat din epoca bizantină. Fragmente din moaștele sale se află și în România, la Biserica Sfântul Dumitru din București (Paraclis Patriarhal).

Acestea toate s-au făcut în acel timp cînd era Sever în Antiohia... Acesta este nebiruitul Mare Mucenic Haralambie... care a pătimit în ziua a zecea a lunii februarie. Amin.