Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor
Troparul Sfântului Mucenic Nichifor, glasul al 4-lea:
Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Pe Faron cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, lovind în chipul Crucii și despărțind marea și pe Israel, cel ce fugea și mergea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Marea vieții înălțându-se și învăluind cumplit luntrea sufletului meu cu supărări și cu patimi, Hristoase, Cel Ce ești Izvorul păcii, ca un Făcător de bine, întru liniște adâncă prefă-o, cu rugăciunile Mucenicului Tău Nichifor.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget socotit, preaînțeleptule, ai supus cu evlavie sufletului înțelept patima mâniei; și ai alergat către aproapele Sapriciu, stăruind a te împăca cu el, sfinte, plecându-te, Legilor Mântuitorului.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind îmbrăcat cu Puterea Crucii și luptându-te cu vrăjmașul, mucenice, cu multă tărie l-ai surpat și purtător de biruință te-ai făcut, cel ce erai de mai înainte numit cu numele biruinței, Prealăudate Nichifor, mucenice al lui Hristos, pururea pomenite.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Întocmai la Putere, de aceeași Fire și deopotrivă de un Scaun și de aceeași Ființă, cinstim Strălucirea Cea cu Trei Lumini a unei Singure Dumnezeiri, mărturisind-o în Trei Fețe, propovăduind fără osebire pe Cuvântul, cu Tatăl și cu Duhul.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nici mintea cerească nu poate să înțeleagă, cu adevărat, Taina cea de Nepriceput, Prealăudată; că Cel de un Scaun cu Tatăl, sălășluindu-Se în pântecele tău, a binevoit a Se naște din tine, cunoscut în două firi.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit dintru...
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel numit cu numele de Nichifor, cu faptele s-a vădit a fi purtător de biruință; că risipind negura înșelăciunii, a stricat-o cu lumina harului, strigând: nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Încredințat fiind că Stăpânul a fost ucis pentru tine, de bunăvoia ta ai alergat la moarte, dorind după omorârea Lui cea de bunăvoie, ca un mucenic purtător de biruință, întărit de Dumnezeiasca Putere.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe pământ luptător și în cer încununat s-a arătat cu adevărat slujitorul lui Hristos, Sfântul Mucenic Nichifor, împreună cu Cetele cele fără de trup, strigând: nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Luminându-se cu credință din insuflatele de Dumnezeu dogme, toți mărturisim o Dumnezeire Nezidită, pe Tatăl, Mintea Cea Mare, pe Fiul, Cel Ce a ieșit din Ea și pe Sfântul Duh, Cel Purces dintr-Însa.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luând în pântece, Fecioară, fără de ispită bărbătească, ne-ai născut nouă pe Cel Născut din Tatăl mai înainte de veci, pe Dumnezeu împreună și Om, în amândouă Firile Desăvârșit, iar nu împărțit.
Irmosul:
Cel Ce ai întărit dintru început cerurile cu înțelepciune și ai întemeiat pământul pe ape, întărește-mă pe piatra Poruncilor Tale, Hristoase, că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu ești Tăria mea, Doamne, Tu și Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea. Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părintești și a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viață Dumnezeiască ai dobândit, Fericite Mucenice Nichifor; de Strălucire Dumnezeiască te-ai învrednicit, fericite; iar acum trimiți strălucire din Dumnezeiasca Lumină, ca niște raze, celor ce săvârșesc pomenirea ta, înțelepțite de Dumnezeu, care cu credință strigă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laolaltă fiind cu mucenicii lui Hristos strălucești; că ai stricat rătăcirea credinței în idoli, tăindu-ți-se capulcu sabia și cu curgerea sângelui tău toată înșelăciunea idolilor ai stricat, strigând către Stăpânul: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni!
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sapriciu nepăzind Legile Tale, Mântuitorule, s-a dezbrăcat de Dumnezeiescul Tău har; și fugind de vrăjmași, s-a lipsit, ticălosul, de mărirea mucenicilor Tăi. Pentru aceasta mirându-ne de purtarea Ta de grijă cea dreaptă, strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Lumină fără de început este Tatăl și Pricinuitor al tuturor; Lumină este Cuvântul; Lumină și Duhul Sfânt, Strălucind în chip de negrăit de la Tatăl, ca dintr-un Izvor mai înainte de toți vecii; O Dumnezeire în Trei Sori, întru O Ființă, întru O Putere și întru O Slavă se cunoaște.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Deplin întru tine înnoiește pe om, unindu-Se tot cu toată omenirea, Preacurată, Cel Ce n-a părăsit Sânurile Cele Părintești și a primit să locuiască în pântecele tău, Care din bogăția milostivirii a sărăcit de bună voie și a îmbogățit lumea cu Dumnezeirea.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel Ce ești Lumină Neapusă și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci, te rog întoarce-mă la Lumina Poruncilor Tale și îndreptează căile mele.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curgerea sângelui tău ai adăpat grădina Bisericii, care se împarte în patru începuturi de fapte bune Dumnezeiești, fericite; din care scoatem haruri Dumnezeiești sufletelor noastre, Fericite Nichifor.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Semănătorul răutății a pus stăpânire pe ticălosul pizmăreț; iar Pricinuitorul bunătății și al păcii a tras la Sine, în locul aceluia, pe Sfântul Nichifor cel Dumnezeiesc și împodobit cu chip luminos, mucenicul cel înțelepțit de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Se jertfește înțelepțitul de Dumnezeu, urmând Patimii Tale celei de voie, Mântuitorule; că picurând asupra lui picăturile de Sânge cele din coasta Ta, aduce Ție în schimb vărsarea sângelui său, trecând la Tine prin sabie.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Știind că Ortodoxia este temeiul mântuirii, propovăduim împreună cu Tatăl Cel fără de început și pe Cuvântul și pe Duhul Sfânt: O Dumnezeire în Trei Fețe, O Începătură, O Ființă, O Voință și o lucrare.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Duhovnicește a pătruns Tainele tale ceata Proorocilor; că Stăpânul te-a arătat pe tine Poarta cerului pe pământ și din tine, Fecioară, Întrupându-Se, ca un Soare al dreptății a Strălucit celor dintru întuneric.
Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul păcatelor...
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tămăduiește zdrobirea sufletului meu, de Dumnezeu înțelepțite Mucenice Nichifor și alungă negura patimilor, risipind-o cu Luminile Dumnezeieștii Străluciri, ce sunt întru tine, rugând pe Izbăvitorul Hristos, fericite.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Străbătând cu îndemnare întreitele valuri ale viforului idolesc, cu vetreala Crucii și cu vânturile Duhului, nebiruite Mucenice Nichifor, ai ajuns la Limanul cel Lin al lui Hristos.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Nevoitu-te-ai mucenicește și te-ai făcut cu adevărat purtător de biruință, stricând cu bărbăție măiestriile balaurului; și făcându-te părtaș al Patimilor Stăpânului, fericite, acum după vrednicie te-ai mărit împreună cu Dânsul.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Se cutremură, înspăimântându-se, Cetele îngerilor, văzând Prunc Născut cu Trupul din pântecele tău, pe Cel Ce este împreună cu Tatăl și cu Duhul, mai înainte de veci, Născătoare de Dumnezeu Preacinstită.
Irmosul:
Adâncul păcatelor și viforul greșelilor mă tulbură și întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine; ci, întinde-mi și mie mâna Ta cea tare, ca și Apostolului Petru și din pierzare mă mântuiește.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Într-aripându-te, fericite, cu dragostea Domnului și Crucea Lui pe umeri purtând, mărite, ai rușinat meșteșugirile diavolului și te-ai luptat până la moarte pentru adevăr. Pentru aceasta te-ai arătat purtător de biruință și tăinuitor al harului lui Dumnezeu.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon, oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu picioare vesele, ca într-o grădină săltând, au strigat: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Moartea s-a făcut ție, Fericite Nichifor, ca o trecătoare, trecându-te fericite, din cele de aici către cer și spre cele cerești, ca împreună cu îngerii să cânți: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-te în pătimirile neputinței, ai surpat la pământ ochiul cel trufaș și sprânceana cea îngâmfată a stăpânitorului lumii, înțelepțitule de Dumnezeu, strigând Ziditorului tău: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alergând Sfântul Mucenice Nichifor pe calea mărturisirii Tale, Doamne, a străbătut-o până la capăt, lărgită fiindu-i inima cu lucrarea Dumnezeiescului Duh; și acum cu bucurie strigă Ție, Stăpânului: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Ție, Tatălui, pe Care Te știm Mintea Cea mai dintâi și fără de început, Care ai născut fără de patimă și mai înainte de timp pe Cuvântul Cel împreună fără de început și ai purces pe Preasfântul Duh, strigăm: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Amândouă din fire ești: și Fecioară și Maică, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, care în chip de negrăit ai zămislit în pântece pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine; care a fost Cunoscut în două firi, petrecând pe pământ ca Dumnezeu și Om.
Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori tiranul...
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind însemnat cu harul Mântuitorului, de tine însuți fiind chemat, ai mers bărbătește la luptă; și câștigând biruință împotriva vrăjmașilor, mucenice al lui Hristos, te-ai împodobit cu cununi de biruință, Dumnezeiește cântând: preoți bine cuvântați, popoare preînălțați pe Hristos în veci.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având sângele tău, ca o scară de Taină, te-ai suit, după junghiere, către Cel Ce Și-a vărsat Sângele Său pentru tine pe Cruce, scăpând de meșteșugirile vrăjmașului și bucurându-te strigi: preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfințit fiind prin apă și prin Duh, Fericite Nichifor și înroșit cu sângele cel mucenicesc te-ai împodobit ca un mucenic adevărat al lui Hristos Dumnezeu, cu cununa luminoasei tale străluciri, preafericite, întru care strigi acum: preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.
Binecuvântam pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Un Singur Izvor de bunătate pururea Curgător, Nefăcut, fără de început, cu totul Desăvârșit, pe Dumnezeirea Cea în Trei Fețe, Ziditoarea și Stâpânitoarea tuturor, împreună cu Cetele cele fără de trup, tineri bine cuvântați-O, preoți lăudați-O, popoare preaînălțați-O întru toți vecii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai Sfântă ești Născătoare de Dumnezeu Prealăudată decât Ceata îngerilor, cea mai presus de lume; că ai născut pe Ziditorul și Domnul lor, din pântece Fecioresc Neispitit de nuntă, în două firi Neamestecate și Neschimbate și într-un Singur Ipostas, Dumnezeu Întrupat.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
De șapte ori tiranul haldeilor nebunește a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia de o mai mare Putere mântuiți, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: tineri bine cuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfrumusețat fiind ca un mire în veșminte țesute din sânge mucenicesc, te-ai mutat la Împărtășirea Dumnezeieștii Străluciri a Celui Ce S-a Împodobit și S-a Înfrumusețat pe Cruce cu Patima cea Preacinstită, Făcătorul de bine al tuturor, Preafericite Nichifor.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Atras ai fost de Frumusețile Stăpânului, decât care nimic altceva nu este mai frumos, mărite și grăbindu-te a câștiga Strălucirea Lui cea pururea fiitoare și plină de măreție, ai îndemnat pe tirani să-ți taie capul cu sabia, înflăcărat fiind de dragostea Domnului tău, Mucenice Nichifor.
Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luptându-te plin de strălucire împotriva înșelăciunii, mucenice al lui Hristos și înfrângând-o ca un biruitor, ai primit pe creștetul tău cununa harurilor, mărite; și acum dănțuiești cu veselie cu cetele mucenicilor împrejurul Scaunului Împăratului tuturor, Preafericite Nichifor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Slăvind pe Fiul Cel Născut din Tatăl Cel Nenăscut, cu Dumnezeiască cuviință și pe Duhul Cel Drept, mai înainte de veci Purces, Trei Ipostasuri cinstim ale Treimii Celei mai presus de ființă și Începătoare, unite cu Unire Neamestecată și mărturisind simțăminte de evlavie, O mărim.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai, Fecioară Maică a lui Dumnezeu, că ai născut mai presus de fire cu Trup pe Cuvântul Cel Bun, din inima ta; pe Care Tatăl ca un Bun L-a născut mai înainte de toți vecii; și pe Care acum Îl înțelegem mai presus de trupuri, deși S-a îmbrăcat în Trup.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor Trupește; și pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceasta pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Voievozii Cetelor îngerești și omenești te măresc.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Arătându-te împlinitor al Poruncilor Domnului, te-ai împăcat cu vrăjmașul, cel ce avea mereu gândul împotriva ta, mucenice; și în locul aceluia ai luat sfârșitul prin sabie, fericite, chemându-te pe tine Dumnezeu. Pentru aceasta arătându-te purtător de biruință, așa precum îți era numele, însuși te-a încununat ca un stăpân, precum se cuvenea, luptătorule nebiruit; roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Laudă de mulțumire după datorie aduc ție, Stăpână, pentru toate darurile tale, ca văduva aceea, cei doi bănuți; că tu te-ai arătat Acoperământ și Ajutor, scoțându-mă pururea din ispite și din necazuri. Pentru aceasta, izbăvindu-mă ca din mijlocul cuptorului cel învăpăiat, de cei ce mă necăjesc, din inimă strig ție: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie, rugând pe Fiul tău și Dumnezeu, să-mi dea iertare de greșeli; că pe tine te am Nădejde eu nevrednicul, robul tău.
SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Pe Mielul și Păstorul și Izbăvitorul văzându-L Mielușeaua pe Cruce lăcrimând se jelea și cu amar striga: lumea se bucură primind Izbăvirea, iar cele dinlăuntru ale mele se aprind, văzând Răstignirea pe care tu o rabzi, din milostivirea milei Tale, Preabunule Dumnezeu, Doamne, Cel fără de răutate; Aceleia cu credință să strigăm: milostivește-te spre noi, Fecioară și dăruiește iertare de păcate celor ce ne închinăm Patimilor Lui.

Comentarii
Trimiteți un comentariu