Pomenirea Sfântului Mucenic Nichifor: Lecția iertării care deschide porțile Raiului

 

​Viața Sfântului Mucenic Nichifor arată cu putere cum respinge Dumnezeu mândria și cum încununează El cu slavă dragostea și smerenia. Această pildă vie ne amintește de cuvintele Mântuitorului: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Matei 6, 14).

​O prietenie sfărâmată de mândrie

​Trăiau în Antiohia doi prieteni buni, învățatul preot Saprichie și cetățeanul simplu Nichifor. Dar, prin lucrarea vrăjmașului, prietenia lor s-a prefăcut în ură neîmpăcată. Deși Nichifor, purtând în suflet frica de Dumnezeu, a încercat de nenumărate ori să se împace, trimițând soli și mergând el însuși la preot, Saprichie a refuzat cu îndârjire orice gest de reconciliere.

​Sursă hagiografică: Viețile Sfinților (9 februarie) menționează că Nichifor a apelat chiar la intermediari, dar „inima preotului era mai tare decât diamantul”, refuzând să aplice porunca evanghelică a iubirii.

​Examenul muceniciei și pierderea harului

​Când au început persecuțiile împotriva creștinilor sub împăratul Galien (aprox. 260 d.Hr.), preotul Saprichie a fost prins și supus torturilor. Deși a îndurat bătăi crunte, în inima lui zăcea încă ghimpele urii.

​În timp ce era dus la locul de execuție, îndureratul Nichifor fugea pe lângă car, rugându-se cu lacrimi: ”Iartă-mă, mucenice al lui Hristos, iartă-mă căci ți-am greșit ție!“. Dar Saprichie nu a voit nici măcar să privească către el, păstrând o atitudine trufașă.

​Văzând învârtoșarea inimii lui, Dumnezeu nu a voit să primească jertfa lui Saprichie. Așa cum ne învață Sfântul Ciprian al Cartaginei în tratatul său Despre Unitatea Bisericii:

​„Cel care nu are dragoste nu poate fi mucenic. Chiar dacă ar fi ars în foc, acest lucru nu ar fi coroana credinței, ci pedeapsa perfidiei.”

​În acea clipă de cumpănă, harul Său s-a retras. Saprichie, cel care înfruntase roata și focul, s-a lepădat de Hristos la vederea sabiei, declarând că se va închina idolilor. Iată ce face ura cea oarbă: întunecă mintea chiar și în pragul mântuirii!

​Jertfa substitutivă a lui Nichifor

​Nichifor s-a rugat de Saprichie să nu piardă totul în ultima secundă: ”O, iubite frate, nu face aceasta, nu te lepăda de Stăpânul Hristos Iisus! Nu te lipsi de cununile cele nepieritoare!“.

​Văzând că Saprichie rămâne împietrit, Nichifor a făcut gestul suprem de credință, strigând către călăi: ”Și eu sunt creștin! Tăiați-mă pe mine în locul lui Saprichie!“. Judecătorul a poruncit eliberarea lui Saprichie și decapitarea lui Nichifor.

​Concluzie și învățătură

​Sfântul Nichifor și-a plecat capul sub sabie cu bucurie, primind cununa pe care Saprichie o pierduse din cauza mândriei. El ne învață că niciun post, nicio rugăciune și nicio suferință nu valorează nimic în fața lui Dumnezeu dacă suntem învrăjbiți cu aproapele nostru.

​Aceste evenimente, petrecute în anul 260 d.Hr., rămân o pildă vie pentru fiecare creștin care dorește să pășească pe calea mântuirii.

​Note bibliografice pentru redacție:

• ​Viețile Sfinților pe luna Februarie, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor.
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, 9 februarie.
• ​Sfântul Nicolae Velimirovici, Prologele de la Ohrida.