​Minunea Sfîntului și făcătorului de minuni Nicolae, pentru o mănăstire săracă

 

A fost un oarecare om foarte bogat și milostiv către săraci și prea iubitor de sfintele biserici. Deci, acesta mergea odată, undeva, cu slugile sale, și, trecând pe calea unde era o mănăstire a Sfântului Nicolae, gândea, în inima sa, să dea milostenie la acea mănăstire; și, mai mergând el puțin, a văzut un om zăcând mort și gol, că înghețase de frig. Și omul acesta milostiv a făcut milă cu dânsul și a poruncit slugilor sale să-l ia, iar celorlalte slugi, le-a zis: „Voi mergeți înainte, iar eu, după ce voi duce pe omul acesta în mănăstire, vă voi ajunge pe voi.“ Apoi, mergând în mănăstire, a spus egumenului și tuturor fraților: „Părinților, mergând noi pe calea aceasta, am aflat pe acest om, zăcând mort, și noi nu știm ce i s-a întâmplat lui de a murit; ori l-au ucis tâlharii sau din ger a murit, precum îi vedeți toți. Dar, părinților sfinți, „îngropați-l pe el aici.“ Și le-a dat lor aur, rugându-i să-i facă lui rânduială. Și așa l-au îngropat pe el cu cinste, iar străinul acela s-a închinat Sfântului Nicolae și tuturor fraților și s-a dus în calea sa.

Dar, când mergea el pe calea ceea, unde aflase pe cel mort, a văzut un tânăr, plângând la locul acela, și a început a-l întreba despre pricina plânsului său. Iar el i-a răspuns lui: „Stăpâne al meu, sunt foarte necăjit și de aceea plâng, că tatăl meu, care a fost neguțător și umbla pe calea aceasta, acum sunt multa zile de când îl așteptăm pe el și nu știm ce i s-a întâmplat. Dar ne-a venit o înștiințare, că l-au ucis tâlharii, și, pentru aceea, îl caut la locul acesta, că poate îi voi afla măcar trupul lui și aș fi mângâiat: dar nu-l pot afla.“ Dar acel om binecredincios îl mângâia cu cuvinte duhovnicești, zicându-i: „Eu, când mă duceam pe calea aceasta, am aflat la locul acesta un om mort, zăcând gol, de ger înghețat. Și, luându-l pe el, l-am dus la mănăstirea Sfântului Nicolae și l-am îngropat; și aur am dat călugărilor, ca să-l pomenească pe el.“ Iar tânărul, auzind cuvintele acestea, i s-a închinat lui până la pământ și-l ruga pe el, zicând: „Să faci, stăpâne, milă cu mine și să mergem împreună până la mănăstirea aceea, ca măcar să văd mormântul tatălui meu.“ Iar acel bun neguțător s-a ostenit, cu mare dragoste, până la mănăstire, cu tânărul. Și, după ce au, mers ei la mănăstire, a chemat neguțătorul pe egumen și pe toți călugării mănăstirii aceleia și, le-a zis lor: „Oare, vă aduceți aminte, părinților sfinți, de când am adus la voi pe un om mort și v-am poftit ca să-l îngropați pe el?“ Iar ei au zis: „Adevărat este, încă și aur ne-ai dat nouă și l-am îngropat pe el și am făcut pomenire pentru dânsul.“

Deci i-au arătat lui locul unde era îngropat și a zis neguțătorul către tânăr: „Acesta este mormântul tatălui tău, nu te mai mâhni.“ Iar tânărul, a zis către frați: „Rogu-mă vouă, părinților sfinți, să nu ma opriți pe mine a lua oasele tatălui meu, ca măcar cât de puțină mângâiere să aflăm din aceasta.“ Și i-au zis călugării: „Precum voiești, așa să faci.“ Deci, i-a rugat pe ei tânărul, ca să deschidă mormântul. Iar ei, săpând pământul, au, descoperit racla și, deschizând-o. au aflat-o pe ea plină de aur și de argint. Și s-au minunat toți de o lucrare ca aceasta și au proslăvit pe Dumnezeu și pe Sfântul Nicolae. Iar tânărul acela s-a făcut nevăzut. După aceea, s-a arătat Sfântul Nicolae în vis, egumenului, zicându-i: „Minunea aceasta s-a făcut, pentru ca, de acum, să nu mai fie lipsit lăcașul acesta, că v-a dat vouă Hristos mila Sa și a trimis pe îngerul Său, ca și pe omul acela bun.“ Dumnezeului nostru, slavă!