Pomenirea Sfinților Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie și a celor treizeci și șase împreună cu dânșii

 

Aceștia toți au luat mucenicia pentru Hristos și s-au încununat cu slava cea nepieritoare sub domnia împăratului Decius.
La porunca împăratului, cezarul Africii a vestit poporului că toată suflarea trebuia să iasă și să aducă jertfe idolilor. Cei care se opuneau erau amenințați cu torturi înfricoșătoare. Auzind de aceste amenințări, mulți au căzut de la credință și au început să se închine idolilor.
Dar aceștia patruzeci despre care ne este acum vorbirea au rămas neclintiți în mărturisirea lui Hristos, zicând: „Fraților, să ne păzim a ne lepăda de Stăpânul nostru Hristos, ca nu cumva și El să Se lepede de noi înaintea Tatălui Său Celui din ceruri și înaintea a mii de îngeri!"
Cezarul i-a împărțit pe mucenici în două cete. Treizeci și șase dintre ei, după ce au fost bătuți crunt, scrijeliți și răniți, după ce pe răni li s-a turnat sare, au fost omorâți prin tăierea capului. Primii patru însă au fost aruncați în închisoare legați în lanțuri grele de fier în jurul gâtului, mâinilor și picioarelor. Dar un înger al Domnului s-a pogorât în acea închisoare, s-a atins de obezile în care erau încuiați, iar lanțurile au căzut. După aceea, îngerul a gătit o masă aleasă pe care le-a întins-o înainte și mucenicii au ospătat. Ei au fost apoi iar scoși la priveliște și torturați, apoi iar aruncați în închisoare.
Cezarul a poruncit apoi vrăjitorilor și descântătorilor să adune tot felul de jivine scârboase, de șerpi otrăvitori și de scorpioni, pe care le-a închis în celula mucenicilor, ca aceștia să fie mușcați și să moară în chinuri. Dar scârboasele târâtoare nu s-au atins de plăcuții lui Dumnezeu, ci s-au strâns într-un ungher, unde au rămas nemișcate timp de trei zile. În a treia zi, când ușa închisorii s-a deschis, jivinele s-au repezit și i-au mușcat de moarte pe vrăjitorii și descântătorii care apăruseră în pragul ei, ițindu-și capetele.
Neputând deci nimic împotriva celor patru mucenici, cezarul a poruncit în cele din urmă uciderea lor prin decapitare. Fiind aduși la locul execuției, ei au cântat în toată vremea psalmi și laude Domnului Dumnezeu, Care i-a învrednicit de moarte mucenicească.
Ei au luat cu cinste cununa biruinței la anul 250, aflându-se vrednici de Împărăția Cerurilor.