VECERNIE

 

Facere 49, 33; 50, 1-26

³³ Și dacă Iacob a sfârșit să le dea porunci fiilor săi, și-a'ntins picioarele în pat, și-a dat suflarea cea din urmă și s'a adăugat la poporul său.

¹ Atunci Iosif, căzând pe fața tatălui său, l-a plâns și l-a sărutat. ² Iosif le-a poruncit apoi doctorilor care erau în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său; și doctorii l-au îmbălsămat pe Israel^a. ³ După ce s'au împlinit patruzeci de zile - că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare - l-au plâns Egiptenii șaptezeci de zile. ⁴ Iar dacă au trecut zilele plângerii, le-a zis Iosif curtenilor lui Faraon: „Dac'am aflat eu har în ochii voștri, spuneți-i din partea mea^b lui Faraon: ⁵ - Înainte de a muri, tatăl meu m'a pus să-i jur, zicându-mi: În mormântul pe care mi l-am săpat eu în țara Canaanului, acolo să mă'ngropi... Așadar, lasă-mă acum să mă sui ca să-l îngrop pe tatăl meu, și mă voi întoarce“. ⁶ Iar Faraon a răspuns: „Suite-te și-l îngroapă pe tatăl tău, așa cum te-a jurat el“. ⁷ Și s'a suit Iosif să-l îngroape pe tatăl său; și'mpreună cu el s'au suit toți slujitorii lui Faraon și bătrânii casei sale și toți bătrânii din țara Egiptului ⁸ și toată familia lui Iosif, frații săi și toată familia tatălui său și neamul lui. Nu și-au lăsat în ținutul Goșen decât copiii, oile și vitele. ⁹ Cu el au plecat, de asemenea, căruțe și călăreți: caravana devenise uriașă. ¹⁰ Și ajungând ei la aria lui Atad, de dincolo de Iordan, au plâns acolo cu mare plângere tânguitoare; și l-a jelit Iosif pe tatăl său timp de șapte zile. ¹¹ Văzând plângerea de la aria lui Atad, Canaaneenii, locuitorii acelui ținut, au zis: „Amarnică e plângerea aceasta la Egipteni“. Deaceea i s'a dat locului aceluia numele Abel-Mițraim, adică Plângerea-Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan. ¹² Așa au făcut fiii lui [Iacob] cu el, după cum le poruncise: ¹³ l-au dus fiii săi în țara Canaanului și l-au îngropat în peștera din țarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care Avraam o cumpărase, cu țarină cu tot, de la Efron Heteul, ca loc de veci. ¹⁴ Iosif s'a întors apoi în Egipt, el și frații lui și toți cei ce se suiseră cu el să-și îngroape tatăl. ¹⁵ Când însă frații lui Iosif au văzut că tatăl lor e mort, au zis: „S'ar putea ca Iosif să-și aducă aminte de nelegiuirea noastră și să-și răzbune răul pe care noi i l-am făcut...“. ¹⁶ Și i-au trimis vorbă lui Iosif, zicându-i: „Înainte de a muri, tatăl tău a dat o strașnică poruncă: ¹⁷ - Așa să-i spuneți lui Iosif: Iartă-le [fraților tăi] greșala și păcatul, că rău ți-au făcut ei ție... Iartă deci greșala celor ce sunt robii Dumnezeului tatălui tău!“ Și a plâns Iosif când i s'au spus acestea. ¹⁸ Și venind ei înșiși la el, au zis: „Noi suntem, iată, robii tăi“. ¹⁹ Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeți, fiindcă și eu sunt al lui Dumnezeu. ²⁰ Voi mi-ați vrut mie răul, dar Dumnezeu mi-a vrut binele, așa ca El să plinească ceea ce se'ntâmplă acum: să țină'n viață un popor numeros“. ²¹ Și le-a mai zis: „Nu vă temeți! Eu vă voi hrăni pân'la capăt, pe voi și pe copiii voștri“. Și i-a mângâiat și le-a vorbit pe inima lor. ²² Iosif a locuit în Egipt, el și frații săi și toată casa tatălui său. Și a trăit Iosif o sută zece ani. ²³ Și i-a văzut Iosif pe urmașii lui Efraim până la al treilea neam; iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, s'au născut pe genunchii lui Iosif^c. ²⁴ Iosif le-a vorbit așa fraților săi: „Eu mor, dar pe voi vă va cerceta Dumnezeu și vă va strămuta din pământul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit Dumnezeu părinților noștri, lui Avraam și lui Isaac și lui Iacob“. ²⁵ Și i-a jurat Iosif pe fiii lui Israel zicând: „Atunci, când vă va cerceta Dumnezeu, amintiți-vă de osemintele mele și duceți-le cu voi!“. 

Pilde 31, 8-31

⁸ Deschide-ți gura cu cuvântul lui Dumnezeu și pe toți judecă-i după cuviință. ⁹ Deschide-ți gura și judecă drept și pune la inimă pricina celui sărac și slab. ¹⁰ Cine va afla o femeie vrednică? fiindcă una ca aceasta e mai prețioasă decât nestematele. ¹¹ Inima bărbatului ei are încredere într'însa; una ca aceasta nu va avea lipsă de bune dobândiri, ¹² căci ea lucrează toată viața spre binele bărbatului ei. ¹³ Adunând lână și in, ea cu mâinile ei le face de folos. ¹⁴ Ea e ca o corabie neguțătorind de departe: așa își agonisește traiul. ¹⁵ Și se scoală de-noapte și le dă casnicilor de mâncare și slujnicelor de lucru. ¹⁶ Ea vede o moșie și o cumpără și cu roada mânilor ei sădește stăpânire. ¹⁷ Își strânge cingătoarea pe mijloc și brațul și-l întărește pentru lucru. ¹⁸ Din deprindere știe că bine este a lucra și lampa ei nu se stinge toată noaptea. ¹⁹ Brațele și le întinde spre ceea ce e de trebuință și mâinile și le îndeamnă spre fus. ²⁰ Mâinile i le deschide nevoiașului și hrană îi întinde săracului. ²¹ Când bărbatul ei întârzie undeva, departe, el nu duce grijă de cele de acasă, căci toți ai ei sunt îmbrăcați. ²² Soțului ei îi face haine cu țesătură deasă, iar ea e îmbrăcată în vison și porfiră. ²³ Bărbatul ei devine om de cinste în cetate când stă în adunare cu bătrânii ținutului. ²⁴ Ea face pânzeturi subțiri și le vinde Fenicienilor.^a și cingători Canaaneenilor. ²⁵ Gura și-o deschide cu grijă și măsură și rânduială-i pune gurii sale. ²⁶ Ea se îmbracă în putere și cinste și'n zilele ei de pe urmă se veselește. ²⁷ Deprinderile casnicilor ei sunt pline de grijă, iar ea nu-și mănâncă pâinea în trândăvie. ²⁸ Iar gura și-o deschide cu înțelepciune și după rânduială.
În bunătate și-a crescut copiii și i-a îmbogățit, iar soțul ei o laudă: ²⁹ „Multe fete au dobândit bogăție, multe au înfăptuit putere, dar tu le-ai întrecut și le-ai covârșit pe toate“. ³⁰ Farmecele sunt mincinoase, deșartă-i frumusețea femeii, căci femeia înțeleaptă va fi binecuvântată, și ea să laude frica de Domnul. ³¹ Dați-i din roada mâinilor sale și lăudat în cetate să-i fie bărbatul!