Lumina vie


 

                 

Se lasă liniștea pe-o margine de univers,

o simt pășind prin verdele din mine

cu falduri albe și miros de flori,

cu limpezimea zărilor senine.

Se-așterne-n oglindirea din albastru

tăcerea din adâncurile cerului,

ca apa, pe buza fântânii,

atinsă de o aripă a zborului.

Adie vântul prin șoaptele nespuse

ale copacilor ce-au adormit sub stele,

doar razele aprinse ale lunii

mai poposesc în visurile mele.

Abia ating pământu-nrourat,

în care mi-am sădit cuvintele din gând,

plouă din înalturi, plouă curat,

aud chemarea Păstorului cel blând.

Și sufletul vibrează în mica rugăciune

ce mă inundă ca o lumină vie,

îi simt iubirea ce niciodată nu apune,

izvorul care-mi dă tărie.

Sunt picătura din întreaga armonie.

autoare: Lizeta Prața

4 mai 2020/ vol:" Gânduri cu aripi albastre" @Lizeta Prața

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta