Lumina vie
Se lasă liniștea pe-o margine de univers,
o simt pășind prin verdele din mine
cu falduri albe și miros de flori,
cu limpezimea zărilor senine.
Se-așterne-n oglindirea din albastru
tăcerea din adâncurile cerului,
ca apa, pe buza fântânii,
atinsă de o aripă a zborului.
Adie vântul prin șoaptele nespuse
ale copacilor ce-au adormit sub stele,
doar razele aprinse ale lunii
mai poposesc în visurile mele.
Abia ating pământu-nrourat,
în care mi-am sădit cuvintele din gând,
plouă din înalturi, plouă curat,
aud chemarea Păstorului cel blând.
Și sufletul vibrează în mica rugăciune
ce mă inundă ca o lumină vie,
îi simt iubirea ce niciodată nu apune,
izvorul care-mi dă tărie.
Sunt picătura din întreaga armonie.
autoare: Lizeta Prața
4 mai 2020/ vol:" Gânduri cu aripi albastre" @Lizeta Prața
Comentarii
Trimiteți un comentariu