CAZANIA DUMINICII A TREIZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Despre lepădarea de sine)


 


Frați creștini,

Dregătorului, despre care ne-a povestit Evanghelia de astăzi, că a zis că din tinerețile sale a păzit poruncile lui Dumnezeu, Domnul i-a răspuns: „Încă un lucru îți lipsește“ (Luca 18, 22). Prin acest răspuns, Domnul a arătat că cel care păzește numai cele zece porunci, acela este prieten iubit al lui Dumnezeu și moștean al Împărăției Sale însă nu este desăvârșit, pentru că îi mai lipsește încă un lucru, de care el nu se poate dezlipi așa ușor, ca să fie desăvârșit. Iisus îi spune dregătorului: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri; apoi vino și urmează-Mi Mie“. (Luca 18, 22)

Dregătorul cel bogat căuta desăvârșirea faptelor sale bune. Deși păzise toate poruncile lui Dumnezeu din tinerețile sale, el însă a venit la Iisus cu multă umilință și smerenie, și plecându-și genunchii înaintea Lui, îl întreba zicând: „Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața cea de veci“? (Luca 18, 18) Dorea să ajungă la desăvârșire, urmând lui Iisus Hristos, dar nu voia să se despartă de bogăția sa. Auzind răspunsul lui Iisus Hristos: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci“ (Luca 18, 22), a plecat de lângă ucenici, „întristat, că era foarte bogat“ (Luca 18, 23).

Se știe că „dragostea este plinirea a toată Legea“, dar unul iubește puțin, iar altul iubește mult, după cum a spus Iisus lui Simon fariseul, despre femeia cea păcătoasă, zicând: „Pentru aceea îți spun: iertate sunt păcatele ei cele multe, căci a iubit mult; iar cui i se iartă puțin, puțin iubește“ (Luca 7, 47). De aci învățăm că treapta desăvârșirii este potrivită cu măsura dragostei, precum și treapta științei, cu mulțimea învățăturilor. Cu cât este mai multă dragoste, cu atât este mai mare desăvârșirea, după cum cu cât sunt mai multe învățăturile, cu atât este mai bogată știința. Cel care, pentru dragostea lui Dumnezeu, dă puțin din avuțiile sale săracilor, acela iubește puțin pe Dumnezeu și pe aproapele său; iar cel care dă mult, acela iubește mult; dar cel care dă toate câte are, acela iubește cu toată ființa sa și pe Dumnezeu și pe aproapele său. Aceasta este cea mai mare și mai înaltă faptă bună. Aceasta îi lipsea dregătorului bogat din Evanghelia de azi. Dacă el ar fi iubit cu totul pe Dumnezeu, ar fi vândut toate averile sale și le-ar fi împărțit săracilor. Apoi ar fi urmat pe Hristos, Care l-a chemat, spunându-i: „Vino și urmează-Mi Mie“. (Luca 18, 22)

Dar el s-a întristat, căci era foarte bogat, și a plecat la averea sa. Iar Iisus văzând cât de mult se întristase dregătorul cel bogat, a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei care au averi! Că mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu“ (Luca 18, 24-25). Iar ucenicii Lui, neînțelegând că Învățătorul lor nu vorbea despre mântuirea cea de obște, nici despre păzirea poruncilor, ci despre sfințenia cea desăvârșită, au socotit că mântuirea este cu neputință și de aceea au întrebat: „Atunci cine poate să se mântuiască?“ (Luca 18, 26) Deci Iisus, răspunzând, a zis către dânșii: Cele ce sunt cu neputință puterii omenești sunt cu putință puterii celei peste toate a lui Dumnezeu (Luca 18, 27). Când omul va voi, atunci Dumnezeu, Cel care poate toate, poate face și aceasta, întărindu-l pe om cu harul Său, împuternicindu-l cu dumnezeiasca Sa putere și făcându-l destoinic spre săvârșirea acestui lucru mare și peste puterile lui.

Într-adevăr sunt nenumărate pildele oamenilor care, lăsând toate câte aveau și venind după Iisus Hristos, au arătat, prin fapta lor, că este cu putință ceea ce se părea că este cu neputință. Cei dintâi au fost sfinții apostoli. De aceea, Apostolul Petru cu îndrăzneală a zis Domnului Iisus Hristos: „Iată, noi am lăsat toate și am venit după Tine“ (Luca 18, 28). Într-adevăr, apostolii au arătat atâta dragoste față de Iisus Hristos că au lăsat pentru El mrejele, luntrele, căscioarele lor mici, puținii bani, părinții, rudeniile, prietenii și au urmat Lui.

După apostoli a venit mulțimea cea fără de număr a sfinților mucenici. Între aceștia se aflau oameni de toată starea și vârsta și neamul: voievozi, bogați, domni, boieri, înțelepți, slujitori ai curților împărătești, feciori de împărați, împărați și împărătese și multe femei și fecioare. Toți aceștia, pentru dragostea lui Iisus Hristos, au lăsat nu numai bogăția, slava, cinstea, coroanele, tronurile, părinții, rudeniile, prietenii și toate câte aveau fiecare, ci au primit chinuri cumplite și sângele lor și-au vărsat, și viața lor au adus-o lui Hristos.

Întoarceți-vă acum ochii minții către pustiurile, unde s-au retras nenumărații pustnici și pustnice, întemeind mânăstiri, în care și-au dus viața în sărăcie, de bunăvoie, departe de plăcerile lumii. Aceștia toți, auzind glasul Domnului, grăind: De voiești să fii desăvârșit, du-te „vinde toate câte ai și împarte la săraci; și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-Mi Mie“ (Luca 18, 22), au împărțit săracilor toate câte aveau, au lăsat locurile lor de obârșie, prieteni, rudenii, toată lumea și cele din lume, și s-au dus în pustiu, în munți, în peșteri, în mânăstiri, în sihăstrii, unde și-au săvârșit viața în fecioria trupului și sufletului, în postiri, în rugăciuni, în lacrimi, viețuind pe pământ întocmai ca îngerii din cer. Într-adevăr, lucrul acesta este greu, dar pentru că este greu, de aceea aduce și răsplătiri înmulțite.

Oameni fericiți sunteți, și de trei ori fericite vase alese, locașuri ale harului dumnezeiesc, icoane vii ale desăvârșirii dumnezeiești, trâmbițe cu mare glas ale sfințeniei lui Dumnezeu; voi, care v-ați înălțat mintea voastră de la pământ și de la cele de pe pământ la cer; voi, care ați socotit toate deșertăciuni, voi care ați ridicat crucea Domnului Iisus pe umeri și ați urmat Lui cu osârdie; voi, care ați umblat pe pământ ca niște făpturi fără de trupuri, și ați petrecut în trup ca niște îngeri și ați viețuii, nu voi, ci Hristos în voi; voi toți, câți ați adus lui Hristos avuțiile, sângele, viața, toate, și v-ați învrednicit de moarte mucenicească, și câți ați viețuit viața cea călugărească și ați săvârșit calea vieții în cuvioșie și în nevoințe, sunteți oameni fericiți și prea slăviți. Pentru voi, în casa lui Dumnezeu, în locașurile Domnului cele iubite și dorite, locul este gata pregătit, desfătarea slavei dumnezeiești mai mare decit aceea de care se împărtășesc ceilalți prieteni ai lui Dumnezeu. Iar numele vostru este nume prea slăvit: mucenici ai lui Hristos și cuvioși vă numiți; și acest nume este veșnic; niciodată nu lipsește, ci petrece în vecii vecilor, cum făgăduiește Dumnezeu, zicând: „Le voi da lor în casa Mea și înlăuntru zidurilor Mele un nume și un loc de pomenire mai de preț decât fii și fete, nume veșnic și nepieritor... Pe aceștia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu, și-i voi bucura în casa Mea de rugăciune“ (Isaia 56, 5, 7).

Dar și voi, fraților creștini, cei care nu iubiți răutatea și nu spurcați sufletul vostru cu întinăciunea păcatului, care păziți cu toată grija poruncile lui Dumnezeu, și pentru voi este deschisă ușa cerului, gata este muntele lui Dumnezeu cel sfânt, Sionul cel dumnezeiesc. Acolo veți intra și vă veți veseli cu bucurie veșnică; acolo, în casa Domnului, unde se aduc neîncetat rugăciunile sfinților și cântările îngerilor, vă va așeza pe voi Domnul.

Iar cei vicleni, cei păcătoși și cei ce nu s-au pocăit, încă, vor fi departe de bucurie, departe de slava cea dumnezeiască, departe de Dumnezeu, după cum zice Domnul: „Depărtați-vă de la Mine toți cei ce săvârșiți fărădelegea“ (Matei 7, 23). Doamne al milei, pentru îndurările Unuia-Născut Fiului Tău, izbăvește-ne: pe noi de această înfricoșată și nefericită depărtare. Amin!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta