Întru această zi, pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE CUVÂNT DE PREAMĂRIRE "Minunat este Dumnezeu întru sfinții lui, Dumnezeul lui Israel; Însuși va da putere și întărire poporului Său" (Psalmul 67, 36). IUBITE CITITORULE, Sfântului ȘTEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam mușatin, pentru tăria credinței sale în Hristos, pentru mulțimea faptelor sale creștinești, pentru măreția actelor sale de vitejie, de apărător al Bisericii strămoșești și al hotarelor patriei, poporul român de pretutindeni i-a înălțat în adâncul conștiinței sale un altar de preamărire cuvenită, un monument mai trainic decât orice granit. Prin acest monument nepieritor, închegată din virtuțile strălucitului voievod, acesta este ridicat în cinstire și preaslăvire, este privit asemenea sfinților și așezat în rândurile binecredincioșilor apărători ai Bisericii și ocrotitori ai dreptei credințe. Peste ani și veacuri el a fost și este în conștiința poporului asemeni Sfântului Împărat Constantin cel Mare, asemeni lui...