Cântul 1: Nedumerirea Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne, Ce-ai trimis în prag de toamne pe-al Tău sol, înger atic, în Efes - oraș antic, cu trei zile înainte de-a pleca spre cele sfinte Maica noastră - a tuturor - pentru ce atâta zor? de ce îngerul atic a zburat într-un nor mic și nu l-am putut vedea noi ceilalți când spovedea pe Cea Care a plâns mereu pe-al Său Fiu de Dumnezeu? Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne, Ce-ai dat voie să-L condamne pe Acel Fără de Vină când se ruga într-o grădină, în grădina Ghetsimani, cei mai de temut caimani... colții lor - când și-au înfipt - orice frunză și-orice vipt au căzut, au făcut groapă Celui Care le-a fost Apă, le-a fost Țarină, Lumină... de-atunci toți la El se închină! Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne, câte mii de vechi canoane mai avem a le purta s-ajungem la Dumneata, precum Maica prea Curată, Fecioara Neîntinată, când din margine de lumi au sosit ...