Postări

Troparul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduirii

Imagine
  D in izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci, ca Ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ție: “Bucură-te, apă izbăvitoare!” Alt tropar Glasul al 3-lea I zvor de viață dătător, Roua cea sfânt'având cea mai presus de fire și de cuvânt, nectarul nemuririi nouă ne'ai izvorât ce se revarsă de la izvorul tău, apa ce curge spre viața veșnică. Din care desfătându-ne strigăm: Bucură-te Izvor de viață dătător!

Minunea a 6-a

Imagine
  Pentru împăratul Leon cel înțelept Î n vremea în care a împărățit, Leon cel preaînțelept avea o soție îmbunătățită foarte și sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfințit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie. Deci mai înainte de a se sfârși Sfânta, a venit mare boală împăratului și durere nevindecată, care se zice piatră, adică se nasc oarecare pietre înăuntru în beșica udului și astupă drumul, și nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulți au murit. Așadar, chinuindu-se împăratul Leon, s-au adunat toți doctorii, dar nu puteau să-l vindece. Iar în Săptămâna brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii că moare, și i-au gătit cele trebuincioase morții. Atunci fericita împărăteasă, văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel ceresc. A intrat în cămara cea împărătească și, căzând înaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credință și cu lacrimi fierbinți...

Minunea a 5-a

Imagine
  Pentru orbul pe care l-a luminat apa izvorului celui primitor de viață S e vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, adică în Săptămâna Luminată, că în Constantinopol era un ostaș milostiv foarte și om îmbunătățit, Leon cu numele, cu porecla Machelie, pe care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaș, s-a întâmplat a fi într-o pădure deasă, aproape de cetate, și acolo a văzut un orb, care era din călătorie și arșiță foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon și îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape. Dar după ce s-a dus puțină depărtare de loc, a căzut orbul, neputând mai mult să umble de sete, iar Leon căută multe ceasuri în pădure apă și n-a aflat. De unde s-a întristat foarte, temându-se nu cumva să moară orbul de sete. Cercând dar în părțile cele mai dinăuntru, a auzit un glas zicându-i: „Nu te scârbi, o! Leone, că aproape de tine este apa, și adapă pe orb. Apoi...

Vinerea Luminată: Izvorul Tămăduirilor al Maicii Domnului

Imagine
  ​Aceasta este o traducere realizată de către teologul și jurnalistul Daniel Caranda din versiunea în engleză. ​Astăzi prăznuim Izvorul Tămăduirilor al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o sărbătoare care ne amintește de grija neîncetată a Maicii Domnului pentru suferințele umane. Istoria acestui praznic ne duce în Constantinopolul secolului al V-lea, în cartierul Șapte Turnuri, unde Sfântul Împărat Leon cel Mare a ridicat o biserică monumentală. ​Înainte de a urca pe tron, Leon a întâlnit într-o pădure un orb însetat. Căutând apă fără succes, viitorul împărat a auzit glasul Maicii Domnului: „Împărate Leon, du-te în cea mai adâncă parte a pădurii și vei găsi apă acolo. Ia puțin din apa tulbure în mâinile tale și dă-i orbului să bea. Apoi ia lutul și pune-l pe ochii lui. Atunci vei ști cine sunt.” Ascultând porunca, Leon a fost martorul primei minuni: orbul și-a recăpătat vederea, iar profeția că el va deveni împărat s-a împlinit. ​De-a lungul secolelor, biserica ridicată pe ...

Icoana Maicii Domnului de la Molcea: O istorie a minunilor și a rezilienței credinței

Imagine
  ​Istoria creștinismului răsăritean păstrează în tezaurul său icoane care nu sunt doar obiecte de cult, ci mărturii vii ale intervenției divine în istorie. Un astfel de exemplu este Icoana Maicii Domnului de la Molcea, o prezență făcătoare de minuni ce ocrotește, în prezent, două așezăminte monahale de referință din Ucraina: Mănăstirea de bărbați Sofroniev și Mănăstirea de maici a Nașterii Născătoarei de Dumnezeu. ​Rădăcinile unei minuni: Secolul al XIV-lea ​Tradiția ne poartă la începutul secolului al XIV-lea, când doi monahi, fugind din calea urgiei tătare care devastase Kievul, s-au retras în liniștea Muntelui Minunat, aproape de mlaștina Molcea. Acești pustnici au adus cu ei o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în fața căreia și-au petrecut zilele în rugăciune. După trecerea lor la Domnul, locul a fost înghițit de pădurea deasă, iar prezența icoanei a rămas o taină cunoscută doar de cer. ​Arătarea minunată din tei ​La 18 septembrie 1405, taina a fost dezvăluită....

1521( RUGĂCIUNE când merge copilul să înveţe carte)

Imagine
 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Tambov

Imagine
  ​Se povestește că într-un sat îndepărtat trăia un om cuprins de o mare deznădejde, a cărui familie fusese lovită de o boală fără leac. Deși se ruga, inima lui era plină de îndoială, crezând că cerul a rămas mut la durerea sa. Într-o noapte, a visat o lumină blândă ce venea dintr-o icoană veche, uitată în podul bisericii din Tambov, și o voce care îi spunea: „Nu căuta vindecarea înainte de a căuta pe Vindecător”. ​Alergând la biserică, a găsit icoana acoperită de praf. Pe măsură ce o curăța cu lacrimi de pocăință, a simțit cum pacea îi inundă sufletul. Nu a cerut nimic în acea clipă, ci doar a sărutat cu evlavie chipul Preacuratei, mulțumind pentru dragostea ei. Întorcându-se acasă, și-a găsit familia întremată, dar minunea cea mare nu a fost doar sănătatea trupească, ci faptul că de atunci, în casa lui, rugăciunea nu a mai fost o cerere disperată, ci o cântare de laudă. Această pildă ne învață că cinstirea sfintelor icoane nu este un ritual exterior, ci o poartă prin care iubire...

RUGĂCIUNEA DE JOI

Imagine
      Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai stat împreună cu ucenicii Tăi la Cina cea de pe urmă și cu mare umilință le-ai spălat picioarele tuturor, chiar și pe ale aceluia care Te-a vândut și luând apoi în mâinile Tale pâine și vin și binecuvântându-le, le-ai făcut Însuși trupul și sângele Tău cu care i-ai împărtășit zicând : Luați, mâncați și beți, că acestea sunt Trupul și Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre , mântuiește-mă!  Cel ce tot întru această zi Te-ai înălțat la cer și ai șezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, ca să împărățești împreună cu El în veci, ca Unul Născut Fiul al Său preaiubit, rogu-Te, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi și ale Sfântului ierarh Nicolae, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii și ale celor răposați. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinți ca să-mi plâng păcatele mele; darul Tău cel curățitor care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele și să curățe...

Condacul Sfintelor Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

Imagine
  Glasul 4 Cel Ce Te-ai Înălțat... P rin credință într-aripându-ți tare sufletul, Sfântă Muceniță Irina, arătat ai rușinat pe cel viclean și mulțime mare de oameni ai adus lui Hristos, fericită și purtând porfiră de sângiuri te veselești acum împreună cu îngerii.

Canon de rugăciune către Sfintele Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

Imagine
  Troparul Sfintelor Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia, glasul al 4-lea: M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. C ântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului... Stih: Sfintelor mucenițe, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. C ereți-mi acum har de la cer, mucenițele Domnului, ca să laud pe pământ prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină. Stih: Sfintelor mucenițe, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. P rin Dumnezeiescul Duh rupând fecioarele legăturile doririi celei trupești, s-au legat cu Hristos, prin Puterea Dumnezeirii. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. A putut Veliar să înșele odinioară pe Eva,dar acum a fost rușinat, călcat fiind cu adevărat de picioarele voastre, cinstitelor mucenițe. Și acum și p...

Troparul Sfintelor Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

Imagine
  Glasul 4 M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Pătimirea Sfintelor Mucenițe și surori Agapia, Hionia și Irina

Imagine
  ​Zăbovind împăratul Dioclețian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de știre de la Roma, cum că toate temnițele Romei sînt pline de creștini care, deși pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toți îl au de învățător pe Hrisogon și-l ascultă, ținîndu-se de învățătura lui. Deci, Dioclețian a poruncit ca pe toți creștinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dînsul spre cercetare. ​Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Dioclețian, Sfînta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învățător al său. Deci, cercetîndu-se de către împărat mucenicul lui Hristos și nesupunîndu-se păgîneștii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte și i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Și se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mîncare fiarelor și păsărilor. ​Nu departe de acel loc era locuința unui oarecare preot cu numele Zoi...

Cântare de laudă la Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina

Imagine
  S uflete fecioare în trupuri de fecioare, E le sunt trei crini albi, strălucitori. T rei surori, trei viteze, C omoară de aur curat a Duhului Sfânt. S ângele lor a curs, ele viața și-au dat. C ununi pe-ale lor capete s-au pogorât. A gapi - dragostea curată, H ionia - diamantul zăpezii, Ș i Irina - numele păcii. î ntru chinuri ca și la o prăznuire, E le pe Dumnezeul Cel Viu L-au slăvit, P e Domnul înviat: „Atotputernice Doamne dintru cele de sus, n oi toate ale noastre Ție închinăm: T rupurile, sufletele și durerea - î n Mâinile Tale primește-ne pe noi! D emonul cel de foc izbăvește-ne pe noi! D e veșnica mânie păzește sufletele noastre! S lavă Ție, Dumnezeul nostru, S lavă Ție, Făcătorul nostru! S lavă milostivirii Tale, C are jertfirii pentru Tine N e-ai învrednicit!" C ele trei surori fecioare, M ucenițe s-au făcut Sfintei Treimi.

Pomenirea Sfintelor Mucenițe Agapi, Hionia și Irina

Imagine
  ​Aceste trei sfinte erau surori după trup și locuiau în apropierea cetății Aquileia. În perioada în care împăratul Dioclețian se afla în această cetate, el a dat ordinul de ucidere a marelui părinte duhovnicesc Hrisogon. La scurt timp după acest eveniment, unui presbiter în vârstă, pe nume Zoii, i s-a descoperit prin vedenie locul unde zăcea trupul neînmormântat al Sfântului Hrisogon. Mergând la locul indicat, bătrânul a recuperat sfintele moaște, le-a așezat într-un sicriu și le-a adăpostit în propria locuință. ​După treizeci de zi, Sfântul Hrisogon i s-a arătat lui Zoii în vedenie, prevestindu-i că peste nouă zile cele trei fecioare vor primi mucenicia și că el însuși va trece la cele veșnice în același timp. Aceeași descoperire a avut-o și Sfânta Anastasia, izbăvitoarea din legături, ucenică a Sfântului Hrisogon. ​Profeția s-a împlinit întocmai: după nouă zile, Zoii a adormit întru Domnul, iar Agapi, Hionia și Irina au fost înfățișate înaintea împăratului. Deși acesta a înc...

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Tambov

Imagine
  ​Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit în anul 1692. Înainte de a fi preamărită, icoana era așezată în Biserica închinată Sfântului Arhidiacon Ștefan, ce se afla în cimitirul din orașul Tambov. ​La cererea unui creștin grav bolnav, icoana a fost luată din biserică și adusă la casa celui suferind. Acestuia i se descoperise în vis că se va vindeca de suferința sa, dacă înaintea acestei icoane se vor săvârși rugăciuni pentru el. În timp ce preotul a săvârșit Sfântul Maslu, bolnavul s-a rugat fierbinte înaintea icoanei Maicii Domnului pentru însănătoșirea sa. În mod minunat, la finalul slujbei, creștinul era vindecat. ​În ziua de 29 martie 1888, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât ca icoana Maicii Domnului din Tambov să fie trecută în sinaxar, având ca dată de prăznuire ziua în care s-a înfăptuit minunata vindecare. ​Listă Biografică (Surse și Referințe) ​ Sinaxarul Bisericii Ortodoxe: Viețile Sfinților și Istoricul Icoanelor Făcătoar...

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Iliinska din Cernigov

Imagine
  I coana Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată în anul 1658 de către iconograful Grigorie Dubenski (care a intrat mai apoi în monahism, luând numele de Ghenadie). Î n anul 1662, din icoana Maicii Domnului au curs lacrimi timp de opt zile (16-24 aprilie). În același an, tătarii au atacat și devastat Cernigovul. La miezul nopții au atacat Mănăstirea Sfânta Treime, intrând în biserică au răsturnat toate icoanele și au luat toate podoabele, dar icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a rămas neatinsă. O putere nevăzută i-a izbit pe necredincioși, împiedicându-i să se atingă de sfânta icoană. După aceea, Împărăteasa Cerului nu le-a permis inamicilor să intre în peștera Sfântului Antonie al Peșterilor. Aici erau adăpostiți frații din mănăstire de frica tătarilor. Imediat după tentativa lor de a intra și în peșteră, tătarii au avut o vedenie de care s-au îngrozit, fugind de îndată din acele ținuturi. M inunea săvârșită d...

1520( RUGĂCIUNE când merge copilul să înveţe carte)

Imagine
 

Pilda celor trei lumini ale apostolatului

Imagine
  ​Se spune că un tânăr ucenic, văzând greutățile prin care treceau creștinii, l-a întrebat pe un bătrân duhovnic: „Părinte, cum au putut Sfinții Aristarh, Pud și Trofim să rămână lângă Sfântul Pavel până la sfârșit, când toți ceilalți fugeau de frica temniței?” ​Bătrânul a zâmbit și i-a răspuns: „Fiule, acești trei sfinți nu au fost doar ucenici, ci au fost ca trei fitile ale aceleiași candele. Aristarh era cel care purta povara, Pud era cel care oferea adăpostul, iar Trofim era cel care aducea jertfa. Ei au înțeles că lumina nu vine din puterea lor, ci din faptul că stăteau aproape de cel care Îl purta pe Hristos. Secretul lor nu a fost curajul omenesc, ci dragostea care nu caută folosul său. Ei nu au privit la lanțurile lui Pavel, ci la cununa care îi aștepta pe toți în ceruri.”

Ioan 1, 35-51

Imagine
  35 A doua zi iarăși stătea Ioan și doi dintre ucenicii săi; 36 și privindu-L pe Iisus, Care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ 37 Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea și I-au urmat lui Iisus. 38 Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că-L urmează, le-a zis: „Ce căutați?“ Iar ei I-au zis: „Rabbi - care se tâlcuiește: Învățătorule -, unde locuiești?“ 39 El le-a zis: „Veniți și veți vedea“. Au mers așadar și au văzut unde locuiește; și au rămas la El în ziua aceea. Și era ca la ceasul al zecelea l . 40 Unul din cei doi care auziseră de la Ioan și-I urmaseră lui Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru m . 41 Acesta l-a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: „Noi L-am aflat pe Mesia - ce se tâlcuiește: Hristos -“; 42 și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa“ - ce se tâlcuiește: Petru n . 43 A doua zi a vrut să meargă în Galileea și l-a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: „Urmează-Mi!“ 44 Iar ...

Fapte 2, 22-38

Imagine
  Prochimen, glasul al 6-lea (Psalmul 44, 20) P omeni-voi numele tău în tot neamul și neamul. Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău. 22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu cu puteri, minuni și semne pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, așa cum și voi înșivă o știți, 23 pe Acesta, fiind El predat potrivit planului celui dinainte rânduit și preștiinței lui Dumnezeu g , voi L-ați luat și L-ați omorât, răstignindu-L prin mâinile celor fărădelege. 24 Pe Acesta Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morții, deoarece nu era cu putință ca El să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El: Pe Domnul Îl vedeam pururea înaintea mea, căci El îmi stă de-a dreapta, ca eu să nu mă clatin. 26 De aceea inima mea s'a veselit și limba mi s'a bucurat; chiar și trupul meu se va sălășlui întru nădejde, 27 că nu-mi vei lăsa sufletul în iad, nic...