Psalm

Fărădelegea a crescut când adevărurile s-au împuținat din gura omului.
Iar deșertăciunea inimii și-a găsit glas în cei robiți.
Cerurile plâng lacrimile îngerilor care caută la fii oamenilor,
Iar urechea aude șoapta demonilor din spatele căreia îngerii și sfinții strigă să ne mântuim.
Doamne și fumul se ridică spre cer, dar nu-Ți soarbe trupul din potir sau Îți aduce osanale.
Și pomii își alungă fructul, dar numai asta-i voia lor.
Și glasul meu ce rost mai are, de nu-l ridic spre Dumenzeu?
Și voia mea de unde saltă peste dealuri de nu i-ar da Domnul pași de căprioară? Căci voia mea e glasul Tău iar pașii mei sunt cărările Tale.
Îngrașă pământul ce-a-nsetat de roade,
Crește viile și grâul de pe câmp.
Adună-ne sub bolta casei Tale,
Și soarbe-ne pe toți în cerul Tău.
Acestea le înaț la pasul Tău, căci Tu mă ți în palma Ta întinsă peste lume. Tu! Iubitul meu Stăpâne. Ce domnești peste întinderile sufletului meu ca cerul peste zare sau marea peste adânc.

Copyright©️Eduard Mânecuță