REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Mereu tânără și creativă ​Publicam anul trecut câte ceva despre tânăra și deja talentata Iulia Gheorghian din Pătrăuții de Jos. Fire mereu cu mare credință în Dumnezeu, enigmatică, liniștită, calmă, atentă, romantică, nostalgică, Iulia este îndrăgostită de poezie, a moștenit acest dar de la tatăl ei Gheorghe, fostul meu coleg de clasă, care de asemenea a compus câte ceva, deși nu le-a dat niciodată spre publicare. Însă această primăvară, deși cam capricioasă, cel puțin până acum, se pare că a inspirat-o pentru a scrie câteva noi versuri. Unele dintre ele, după cum mi-a mărturisit chiar autoarea, le poartă în suflet, mai mult timp, apoi le așterne pe hârtie sau, mai nou, le tipărește în variantă electronică. ​Propunem atenției dumneavoastră câteva dintre poeziile recente ale Iuliei, dorindu-i succese mari în continuare, și în ciuda tuturor greutăților și necazurilor prin care trecem, cu toții, să rămână mereu cu credința și speranța că ziua de mâine ne va aduce pacea mult dorită, și v...

 

  ​Se spune că Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, petrecea atât de mult timp în genunchi, rugându-se pentru popor, încât pielea genunchilor săi ajunsese bătătorită și aspră ca cea a cămilelor. Într-o zi, un tânăr ucenic l-a întrebat: — Părinte, de ce te ostenești atât, când Dumnezeu știe deja nevoile noastre? ​Sfântul Iacov i-a răspuns cu blândețe: — Fiule, rugăciunea nu este pentru a-I reaminti lui Dumnezeu ce are de făcut, ci pentru a ne pregăti pe noi să primim ceea ce El vrea să ne dăruiască. Genunchii plecați sunt scara pe care coboară mila Sa, iar inima zdrobită este singura poartă prin care harul intră în lume.

    Doamne atotputernice și atotîndurate, știu că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară, în peșteră, și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta rogu-Te să Te milostivești și spre mine, vânzătorul! Primește, Doamne, această smerită rugăciune a mea, căci mă mâhnesc pentru că Te-am întristat și mă amărăsc pentru că Te-am mâniat fără de număr. Spre Tine, preabunule, îmi pun toată nădejdea și cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei milostivi și spre mine acum, ca de muncile cele veșnice să mă mântuiești și împărăției Tale să mă învrednicești. Nu Te depărta de la mine, Doamne, ci-mi ajută ca întru toate să fac voia Ta și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu păcatele mele, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși în vremea sfintelor Tale patimi, ci ca femeia cea desfrânată să-ți spăl picio...

  40 Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca tot cel care-L vede e pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua de apoi“. 41 Deci Iudeii murmurau împotrivă-I fiindcă spusese: „Eu sunt Pâinea Care S'a pogorât din cer“, 42 și ziceau: „Oare nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă noi îi știm? Cum de spune el acum: M'am pogorât din cer!?...“. 43 Iisus, răspunzând, le-a zis: „Nu murmurați între voi. 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l va atrage Tatăl, Cel ce M'a trimis, și Eu îl voi învia în ziua de apoi.

  Glasul 2 Cele de sus căutând... G las Dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine, dragostea de tată ai trecut-o cu vederea și ai alergat la Hristos, cu fratele tău, Sfinte Mărite Iacob. Cu care împreună te-ai și învrednicit a vedea Dumnezeiasca Schimbare la Față a Domnului.

  Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu, glasul al 3-lea: A postol al lui Hristos preaales și frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greșeli, pentru cei ce te laudăpe tine și sufletelor noastre mare milă. C ântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce... Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u mreaja ta, ca un pescar isteț, sufletul meu scoțându-l din adâncul greșelilor, fericite, luminează-l cu străluciri luminoase și ca să laude după vrednicie a ta sfântă pomenire, bine îl povățuiește, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Iacob. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C el mai înainte de veci împreună fără de început cu Tatăl și Dumnezeul Cel Desăvârșit, Întrupându-Se, S-a arătat pe pământ ca un Om și împreună lucrător și slujitor harului preaînțelept, te-a arătat, fericite, cu puterea Lui întărit. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu p...

  Glasul 3 A postol al lui Hristos preaales și frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greșeli, pentru cei ce te laudă pe tine

​Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos. Chemarea sa a fost una directă și puternică: lăsându-și tatăl, corabia și mrejele, Iacob a urmat cuvântul divin, devenind martor ocular al minunilor și învățăturilor care au schimbat lumea. Alături de fratele său, Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, Iacob s-a bucurat de o iubire deosebită din partea Domnului, fiind prezent în momentele cheie ale iconomiei mântuirii, precum Schimbarea la Față de pe muntele Tabor. ​După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolul Iacob a pornit cu râvnă spre apus, ajungând până în Spania pentru a vesti Evanghelia. Revenit în Ierusalim, cuvântul său a răsunat ca un tunet, biruind cu înțelepciune învățăturile fariseilor. O etapă memorabilă a misiunii sale a fost confruntarea cu vrăjitorul Ermoghen. Deși acesta din urmă a încercat să-l oprească prin magii și legături demonice, puterea rugăciunii apostolului a dezlegat orice blestem. În cele din urmă, v...

  I acov al lui Zevedei unul dintre cei trei ucenici a fost C are de vederea tainelor Domnului s-au învrednicit. E l pe Domnul a văzut Carele schimbatu-S-a la față, Î n veșmânt alb ca lumina, F ața Lui ca soarele strălucind. E l pe Domnul a văzut rugându-Se cu picuri de sânge, Î n Grădina Ghetsimani, C a un prizonier Î n temnița lumii. D e această nepotrivire I acov s-a tulburat, P ână când însuși Domnul cu Lumina învierii P e Apostolul Său l-a luminat. D omnul înviind, Iacov a crezut; T ulburarea lui grea s-a risipit ca un fum. I ar când Duhul S-a pogorât pe Apostoli luminând, I acov de nebiruită putere s-a covârșit. E l războiul în contra a demonilor stăpânire C u putere, zi și noapte, a purtat. E l cu minuni mari, de Hristos hărăzitul, N umele lui Dumnezeu către popor și popoare, S pre a Domnului slavă, a purtat: P ână când Numele lui Hristos Dumnezeu Î n întreaga lume a stălucit. Z adarnic Irod sângerosul C apul Apostolului L -a tăiat; C ăci pe al v...

  ​Sfântul Apostol Iacov, fiul lui Zevedei și fratele Sfântului Ioan Evanghelistul, ocupă un loc de o demnitate aparte în rândul celor doisprezece ucenici ai Mântuitorului. Răspunzând fără ezitare chemării lui Hristos, Iacov a lăsat în urmă mrejele pescărești și legăturile de familie pentru a deveni „pescar de oameni”. ​Aflat mereu în proximitatea tainică a Domnului, Iacov a făcut parte din cercul restrâns al celor trei apostoli care au fost martori la momentele de maximă intensitate ale iconomiei mântuirii: Schimbarea la Față de pe Muntele Tabor, unde a văzut slava dumnezeiască, și agonia din Grădina Ghetsimani, unde a simțit povara suferințelor ce aveau să preceadă Patima. ​După evenimentul Cincizecimii, râvna sa apostolică l-a purtat până în Spania, vestind Evanghelia cu o putere care înmuia și cele mai împietrite inimi. Întors la Ierusalim, cuvântul său a stârnit mânia iudeilor, însă nicio dialectică omenească sau putere vrăjitorească — precum cea a lui Hermoghenes — nu a pu...

 

  ​Se spune că, într-o vreme de mare prigoană, în cetatea Cizicului trăiau nouă bărbați de vârste și firi diferite. Unul era mai tânăr și plin de avânt, altul mai bătrân și așezat, unul era învățat, iar altul simplu lucrător al pământului. Deși erau atât de deosebiți, îi unea un singur fir de aur: dragostea pentru Hristos . ​Când dregătorul cetății i-a adunat în piața publică, cerându-le să se lepede de credință, i-a întrebat cu viclenie: — „De ce vă aruncați viețile la pierzare? Sunteți puțini, iar lumea întreagă se închină zeilor noștri. Ce credeți că veți schimba?” ​Atunci, cel mai în vârstă dintre ei a răspuns: — „Stăpâne, o cetate nu stă într-un singur turn, ci în tăria zidurilor ei. Noi nu suntem nouă indivizi care luptă singuri, ci suntem nouă verigi ale aceluiași lanț care leagă pământul de Cer. Dacă o singură verigă rămâne tare, lanțul nu se rupe.” ​Au fost supuși la chinuri groaznice, dar minunea nu a stat doar în răbdarea lor, ci în unitatea lor. Când unul slăbea d...

   Doamne Atotputernice şi Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul! Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţa, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine Doamne, şi ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci că femei...

  35 Și Iisus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine niciodată nu va înseta. 36 Dar Eu v'am spus că M'ați și văzut, și nu credeți. 37 Tot ce-Mi dă mie Tatăl, va veni la Mine; și pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; 38 pentru că M'am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimis. 39 Iar voia Celui ce M'a trimis, aceasta este: să nu-l pierd pe nici unul din cei pe care Mi-a dat, ci să-l înviez în ziua de apoi.

  Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1, 47) M ărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile. 18 Și Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, 19 zicând: „Dați-mi și mie această putere, ca acela pe care eu voi pune mâinile să primească Duh Sfânt“. 20 Iar Petru i-a zis: „Piară banii tăi, și tu împreună cu ei!, pentru că ai socotit că darul lui Dumnezeu se dobândește cu bani h ; 21 în chemarea aceasta tu n'ai parte și nici moștenire i , pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. 22 Așadar, pocăiește-te de această răutate a ta și roagă-te lui Dumnezeu, doar ți se va ierta cugetul inimii; 23 că'ntru amărăciunea fierii și'ntru legătura nedreptății te văd că ești!“ 24 Și răspunzând Simon, a zis: „Rugați-vă voi la Domnul pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce ați zis“. 25...

  Glasul 2 Cele de sus căutând... C eata cea tare și luminată a celor nouă mucenici, care ca niște mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceștia au strigat: sângele și sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem Ție, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cerești ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.

  Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic, glasul al 4-lea: M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe Voievozii cei tari... Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. M ucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliți de Frumusețile Cele Dumnezeiești și din destul vă îndulciți din Izvorul desfătării și prin împărtășire vă îndumnezeiți, izbăviți de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi. Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. L uptătorilor, cei ce ați răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminați pe toți cu strălucirile minunilor, pierdeți și noaptea patimilor și întunericul demonilor îl risipiți...

  Glasul 4 M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

  ​Cetatea Cizicului, o așezare străveche și glorioasă din Misia Mică, situată pe țărmul Helespontului, a fost binecuvântată încă de timpuriu cu sămânța Evangheliei prin propovăduirea Sfântului Apostol Pavel. Deși lumina credinței fusese aprinsă, primii creștini din această cetate au trăit sub spectrul terorii instaurate de împărații păgâni ai Romei, care, înainte de urcarea pe tron a Sfântului Constantin cel Mare, prigoneau cu cruzime Biserica lui Hristos. ​În acele vremuri de restriște, când mulți credincioși se ascundeau în munți sau își tăinuiau credința de teama torturilor, s-au ridicat nouă bărbați de o vitejie duhovnicească neclintită. Precum muntele Sionului, ei au rămas neclintiți în fața amenințărilor, arzând de râvna Sfântului Ilie. Numele acestor ostași ai lui Hristos, proveniți din locuri diferite dar uniți de aceeași dragoste divină, sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon . ​Ajungând în Cizic, aceștia au început să propovă...

  ​Acești nouă mărturisitori neînfricați, purtând în suflete flacăra iubirii pentru Hristos, au refuzat cu hotărâre să aducă jertfe idolilor sau să se lepede de adevăratul Dumnezeu. Din această pricină, au îndurat chinuri cumplite, primind în cele din urmă cununa muceniciei prin tăierea capului. ​În perioada domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în cetatea Cizic a fost ridicată o sfântă biserică chiar pe locul unde acești martiri și-au dat viața. Sfintele lor moaște, așezate cu evlavie în acest lăcaș, au devenit izvor de nenumărate minuni și tămăduiri pentru cei care s-au rugat cu credință. ​Numele acestor ostași ai lui Hristos sunt: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie și Filimon . Căutând fericirea cea veșnică, ei au nesocotit deșertăciunile trecătoare ale acestei lumi, alegând nestricăciunea în locul bunurilor pieritoare. Pentru jertfa lor curată, Domnul i-a rânduit în locașurile slavei Sale, dăruindu-le nemurirea. Acești sfinți au stră...

  ​Această prăznuire ne aduce în atenție jertfa a nouă mărturisitori neînfricați care, aprinși de focul dragostei pentru Hristos, au ales calea muceniciei în locul idolatriei. Refuzând cu tărie să lepede credința în Dumnezeul cel Adevărat, acești sfinți au îndurat chinuri cumplite, primind în cele din urmă moartea prin tăierea capului, pecetluindu-și astfel devotamentul cu propriul sânge. ​Ulterior, în perioada domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pe locul unde aceștia și-au dat viața în Cizic, a fost înălțată o mănăstire deosebită. Sfintele lor moaște, așezate cu evlavie în acest așezământ, au devenit un izvor nesecat de tămăduiri și minuni pentru toți cei care s-au apropiat cu credință. ​Cei nouă stâlpi ai Ortodoxiei prăznuiți astăzi sunt: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie și Filimon. Prin lepădarea de deșertăciunile lumești și căutarea neîncetată a vieții veșnice, acești mucenici din secolul al III-lea au schimbat stricăciunea trecă...

  ​Se strâng în „ligi” cu nume sfinte, În asociații cu pretenții, Dar n-au în traistă nici cuvinte, Nici pic de duh, doar intenții. Se cred „ortodocși” prin etichetă, Hristos e-un nume pe un zid, Căci în a lor minte îngustă, de dietă, Credința-i doar un gest arid. ​Eu, cu condeiul de jurnalist și har, Și cu teologia-n pași de studiu greu, Privesc cum dau cu piatra, în zadar, Cei ce se cred mai sus de Dumnezeu. Îmi amintesc de-acea „doamnă” cu renume, O „scriitoare” din „Ligi” de carton, Ce-mpreșca venin peste a mele nume, De pe un fals și găunos tron. ​Căci fără școală, fără sfinte studii, O minte goală n-are ce să spună, E doar o vorbă-n vânt, printre aluzii, Ce n-are greutate, n-are mână. A-ți da cu părerea fără argument, Când n-ai deschis Scriptura cu folos, E ca și cum diavolul, incompetent, Ar spune că raiul e bun și luminos, Și vrea mântuirea, în timp ce-i mincinos. ​Nici gura străzii, nici strigăt de femeie, Nici voci ce n-au în spate-un har școlit...