Grădina Smereniei

---

 

Într-o grădină superbă, plină de flori, creștea un copac mare, care dădea un rod dulce și bogat. Proprietarul grădinii a rânduit ca un grădinar să aibă grijă de el. Grădinarul s-a supus și a muncit din greu, aducând roadele la împăratul grădinii. Cu timpul, proprietarul a plantat un alt pom, mai mare și mai frumos, care avea să-i aducă o roadă mult mai mare.

Când oamenii au văzut că fructele noului pom erau coapte, au venit să le culeagă. Grădinarul cel vechi, plin de smerenie, a văzut că lucrarea sa se apropia de sfârșit. El nu s-a amărât, ci s-a bucurat, spunând: „Eu trebuie să mă micșorez, ca El să crească”. El știa că misiunea sa era îndeplinită și că locul său urma să fie luat de altcineva. Dar împăratul grădinii a venit și a văzut că grădinarul a fost plin de credință și de smerenie.

Însă, un slujitor al împăratului, plin de ură, a invidiat grădinarul. S-a dus la împărat și a vorbit de rău despre el. El a cerut ca grădinarul să fie înlăturat. Împăratul, plin de nebunie, a acceptat. A venit un soldat și a tăiat capul grădinarului, dar nu și credința sa. Capul a căzut, dar credința a rămas în pământ ca o sămânță, iar din el a crescut un izvor de apă vie. Ceea ce a fost o nedreptate în ochii oamenilor, a devenit o biruință în ochii lui Dumnezeu.

**Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul** este ca această **sărbătoare a smereniei și a dreptății**. Sfântul Ioan, care a fost „glasul care strigă în pustie”, s-a micșorat în fața lui Hristos, spunând: *"Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez"* (Ioan 3, 30). El a fost tăiat ca o floare, dar nu a fost biruit. El a suferit pentru adevăr, pentru dreptate și pentru moralitate. Moartea sa a fost un martiriu, care a arătat că, în lupta cu răul, chiar dacă trupul moare, sufletul care a rămas credincios va birui.

---

## Minune: Trupul Rămâne întreg și Blestemul lui Irod cel Nou

Minunea cea mai importantă legată de **Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul** (sărbătorită la **29 august**) este legată de trupul său, care a rămas nevătămat, și de blestemul care s-a abătut asupra lui Irod și a familiei sale.

### Trupul Nevătămat:

După ce Irod Antipa, la cererea fiicei Irodiadei, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan, trupul a fost luat de ucenicii săi și îngropat în Samarția. Dar, din cauza urii sale, Irodiada a luat capul Sfântului Ioan și l-a dat unui câine. Oamenii evlavioși l-au luat și l-au îngropat. Dar, după o perioadă, un preot credincios l-a găsit și l-a luat. El a fost ascuns și pierdut de mai multe ori, dar, în cele din urmă, a fost găsit.

Minunea cea mai importantă a avut loc atunci când capul a fost găsit. Deși fusese tăiat și a stat departe de trup, **capul a rămas nevătămat și a răspândit o mireasmă cerească**, care a vindecat pe mulți. Această minune a fost o dovadă că moartea Sfântului Ioan nu a fost o înfrângere, ci o biruință. Trupul său, care a fost chinuit, a fost preaslăvit de Dumnezeu și a devenit un izvor de har și de vindecare pentru credincioși.

### Blestemul lui Irod cel Nou:

Un alt aspect important al minunii este legat de **sfârșitul tragic al lui Irod Antipa și al Irodiadei**. Istoricul evreu Flavius Josephus, care nu era creștin, consemnează că sfârșitul lor a fost unul tragic.

Irod, care a tăiat capul Sfântului Ioan pentru că nu a vrut să-l ia de soție pe Irodiada, s-a căsătorit cu fiica lui Herodes Agrippa. Dar, ulterior, a fost atacat de o armată arabă condusă de un rege al arabilor, al cărui nume era Aretas, și a fost înfrânt. Se spune că această înfrângere a fost un semn de la Dumnezeu pentru păcatul său. Mai mult, Irod și Irodiada au fost exilați și au murit în sărăcie. Blestemul s-a abătut și asupra fiicei Irodiadei, Salomeea, care a cerut capul Botezătorului. În timpul unui dans, a căzut pe gheață și capul i s-a tăiat, iar ea a murit.

Acest eveniment este o mărturie că, deși **nedreptatea poate triumfa pentru o vreme, dreptatea divină va birui în cele din urmă**. Moartea Sfântului Ioan a fost o victorie a adevărului, care a biruit minciuna, și o biruință a credinței, care a biruit moartea.