„Lanțul de aur al prieteniei în Hristos”

 

---

Se spune că în noaptea de dinaintea execuției, Sfântul Ermil stătea în celulă, zdrobit de bătăile primite, dar cu fața luminată de o pace nepământeană. Stratonic, temnicerul său și prietenul său tainic, s-a apropiat de gratii cu lacrimi în ochi, suferind mai mult decât cel chinuit.

Ermil i-a șoptit:

— *„De ce plângi, Stratonic? Lanțurile acestea de fier sunt pentru mine ca niște brățări de aur trimise de Împăratul Ceresc.”*

Stratonic i-a răspuns:

— *„Plâng pentru că eu sunt liber la trup, dar mă simt încătușat de frica de a nu te pierde și de frica de a-L mărturisi pe Hristos în fața lumii.”*

Atunci Ermil i-a luat mâna printre gratii și i-a spus:

— *„Nu te teme! Rugăciunea celui ce suferă este o scară pe care urcă și prietenul său. Dacă inima ta bate la fel cu a mea pentru Hristos, atunci nu există despărțire. Să știi că dragostea pentru Dumnezeu transformă frica în curaj, iar apa Dunării ne va fi amândurora leagăn de mântuire, nu mormânt.”*

**Învățătura:** Această pildă ne arată că un prieten adevărat în Hristos este cel care îți dă curajul să biruiești frica de moarte și te ajută să privești dincolo de suferință, spre veșnicie.

---

### 🛡️ Minunea: „Cântarea îngerească din adâncul Dunării”

Cea mai mare minune consemnată în viața lor s-a petrecut în momentul în care au fost aruncați în Dunăre, după ce fuseseră băgați în saci de pânză și legați cu pietre.

Tradiția spune că în momentul în care trupurile lor au atins apa, mulțimea de pe mal și soldații au rămas încremeniți. Din adâncurile reci ale fluviului nu s-a auzit un strigăt de agonie, ci **o cântare de laudă și o lumină sclipitoare** a țâșnit din apă, de parcă cerul s-ar fi oglindit sub valuri.

Mai mult, deși au fost aruncați în curentul puternic al Dunării, trupurile lor nu au fost pierdute. După trei zile, marea minune a fost descoperită de creștini: valurile au scos trupurile celor doi mucenici la mal, la o distanță de 18 mile de cetatea Singidunum (Belgradul de azi), **așezate unul lângă altul**, neatinse de pești și emanând o mireasmă deosebită. Sacii în care fuseseră legați s-au rupt de la sine, lăsând trupurile libere, ca un semn că moartea nu i-a putut ține prizonieri pe fiii Luminii.

---

### 💡 Gând de pus la suflet:

Sfinții Ermil și Stratonic au sfințit apele Dunării cu sângele lor cu mult înainte ca noi să ne numim acest fluviu „drumul nostru către Europa”. Pentru ei, Dunărea a fost drumul către Cer, amintindu-ne că niciun „potop” al vieții nu ne poate îneca dacă avem un prieten sfânt care să se roage împreună cu noi.

***