VECERNIA

 

Facere 22, 1-18

¹ Și a fost că după toate acestea l-a încercat Dumnezeu pe Avraam^a și i-a zis: „Avraame, Avraame!“ Iar el a răspuns: „Iată-mă!“ ² Și [Dumnezeu] i-a zis: „Ia-l pe fiul tău cel dorit, Isaac, cel pe care-l iubești, și du-te în ținutul Moria și adu-l acolo ardere-de-tot pe un munte pe care ți-l voi spune Eu!“ ³ Iar Avraam s'a sculat dis-de-dimineață, a pus samarul pe asinul său și a luat cu sine două slugi și pe Isaac, fiul său; și după ce-a tăiat lemnele pentru jertfă s'a ridicat și a plecat spre locul de care-i vorbise Dumnezeu. ⁴ Iar în cea de-a treia zi, ridicându-și Avraam ochii, a văzut locul de departe. ⁵ Și le-a zis Avraam slugilor sale: „Voi rămâneți aici, cu asinul; eu și băiețelul ne ducem pân'acolo, ne vom închina și ne vom întoarce la voi“. ⁶ Avraam a luat lemnele cele pentru jertfă și le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său, iar el a luat în mâini focul și cuțitul, și amândoi au plecat împreună. ⁷ Dar Isaac i-a grăit lui Avraam, tatăl său; i-a zis: „Tată!“ Iar acesta a răspuns: „Ce este, fiule?“ [Isaac] a zis: „Iată focul și lemnele; dar mielul^b pentru jertfă unde este?“ ⁸ Iar Avraam a răspuns: „Dumnezeu va vedea^c El Însuși de mielul pentru jertfă, fiule!“ Și s'au dus amândoi mai departe, împreună. ⁹ Iar dacă au ajuns la locul de care-i vorbise Dumnezeu, Avraam a ridicat acolo jertfelnic; a așezat lemnele pe el, l-a legat pe Isaac, fiul său, și l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. ¹⁰ Apoi Avraam și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-și înjunghie fiul. ¹¹ Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer și a zis: „Avraame, Avraame!“ El a zis: „Iată-mă!“ ¹² [Îngerul] a zis: „Să nu-ți ridici mâna asupra băiatului, nici să-i faci vreun rău, căci acum știu că te temi de Dumnezeu și că de dragul Meu nu l-ai cruțat nici pe fiul tău cel iubit!“ ¹³ Și ridicându-și Avraam ochii, a privit; și iată un berbec încurcat cu coarnele într'un tufiș. Și ducându-se, Avraam a luat berbecul și l-a adus ca ardere-de-tot în locul lui Isaac, fiul său. ¹⁴ Avraam a numit locul acela Iahvé-irè, adică „Domnul vede“^d, și de aceea i se zice astăzi: „În munte Domnul va fi văzut“^e. ¹⁵ Și îngerul Domnului a strigat a doua oară din cer către Avraam ¹⁶ și a zis: „Juratu-M'am pe Mine Însumi - zice Domnul: de vreme ce tu ai făcut aceasta, și de dragul Meu nu l-ai cruțat nici pe fiul tău cel iubit, ¹⁷ cu binecuvântare te voi binecuvânta, iar pe urmașii tăi îi voi face numeroși ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării, și urmașii tăi vor stăpâni cetățile dușmanilor lor; ¹⁸ și prin urmașul tău se vor binecuvânta toate neamurile pământului, pentru că tu ai ascultat de glasul Meu“.                                                                             Pilde 17, 17-28; 18, 1-5

17 Cel ce-și înalță casa, caută s'o dărâme, iar cel leneș la învățătură va cădea în necazuri. 18 Pentru orice vreme să ai un prieten, iar frații să-ți fie de folos la nevoie, că pentru aceasta sunt făcuți. 19 Omul fără minte bate din palme și se veselește sieși, așa cum chezașul se pune zălog pentru prietenul său. 20 Cel ce iubește păcatul se bucură de gâlceavă, iar cel cu inima împietrită nu se adună cu cei buni. 21 Omul cu limbă schimbătoare va cădea în necazuri, iar inima nebunului durere îi este celui ce o are. 22 Un tată nu se bucură de fiul lipsit de'nvățătură, dar fiul înțelept își veselește mama. 23 O inimă veselă face viața sănătoasă, dar omului mâhnit i se usucă oasele. 24 Căile celui ce primește mităb nu sporesc, iar necredinciosul se abate de la căile dreptății. 25 Fața omului înțelept o citești ușor, dar ochii nebunului sunt pe la marginile pământului. 26 Fiul fără minte îi este mânie tatălui său și întristare celei ce l-a născut. 27 Nu e bine să-l păgubești pe omul drept și nu-i cuviincios să uneltești împotriva celor ce stăpânesc cu dreptate. 28 Cel ce împiedică rostirea unei vorbe grele e un om cu minte, iar omul care rabdă mult e un înțelept.

1 Omul care vrea să se despartă de prieteni caută pricini, dar în toată vremea va fi vrednic de ocară. 2 Omul lipsit de minte nu are nevoie de înțelepciune, că mai bine o duce cu nebunia. 3 Când necredinciosul intră în adâncul răutăților, nici nu le bagă de seamă, dar necinste și ocară vin peste el. 4 Apă adâncă este cuvântul în inima omului și râu ce tresaltă și fântână de viață. 5 Nu e bine să-i dai cinstire omului fără Dumnezeu, și nici potrivit ca omului drept să-i răpești, la judecată, dreptatea.