„Punga cu aur și scrisoarea uitată”

 

---

Se povestește că un tată foarte bogat avea zece fii care plecaseră în lume să-și caute norocul. Într-un an de foamete și secetă, toți cei zece fii au ajuns la sapă de lemn, flămânzi și bolnavi. Auzind de suferința lor, tatăl le-a trimis fiecăruia, prin câte un mesager, o pungă plină cu galbeni și o scrisoare scrisă cu propria sa mână, în care le spunea: *„Fiule, folosește acești bani ca să te vindeci, dar te aștept acasă, căci mi-e dor de tine.”*

Nouă dintre fii, când au văzut aurul, au strigat de bucurie! Au început imediat să cumpere haine scumpe, să mănânce bucate alese și să-și facă prieteni noi. Erau atât de absorbiți de strălucirea banilor, încât niciunul nu a mai deschis scrisoarea tatălui. Au aruncat-o sau au uitat-o într-un colț, spunându-și: *„Tatăl e departe, dar aurul e aici, în mâna mea. Acum sunt liber!”*

Al zecelea fiu însă, deși la fel de flămând, înainte de a atinge galbenii, a desfăcut scrisoarea. Citind rândurile pline de dragoste ale tatălui său, a început să plângă. Și-a dat seama că, deși aurul îi potolea foamea, scrisoarea îi potolea dorul. A lăsat totul, a luat doar cât să aibă drum de drum și s-a întors în goană la casa părintească. 

Când a ajuns, s-a aruncat la pieptul tatălui său, mulțumindu-i cu lacrimi. Tatăl l-a îmbrățișat și i-a spus:

— *„Frații tăi au primit doar aurul, care se va termina, dar tu, pentru că te-ai întors, ai primit toată moștenirea mea și inima mea întreagă.”*

---

### 💡 Învățătura pildei aplicată la Evanghelie:

Cei zece leproși reprezintă omenirea întreagă, suferind de „lepra” păcatului. 

1.  **Cei nouă** reprezintă oamenii care folosesc darurile lui Dumnezeu (sănătatea, succesul, inteligența, familia), dar uită să citească „scrisoarea” (Cuvântul lui Dumnezeu) și uită să se întoarcă la „Tatăl” (Biserica și rugăciunea). Ei rămân cu darul, dar pierd relația cu Dumnezeu.

2.  **Al zecelea** este cel care înțelege că **Vindecătorul este mai important decât vindecarea**. El nu se bucură doar de faptul că e sănătos, ci de faptul că Dumnezeu l-a băgat în seamă.

**Concluzie:** Recunoștința este singura cale prin care darul de o clipă se transformă în mântuire veșnică. Fără mulțumire, minunea rămâne doar un eveniment biologic; prin mulțumire, ea devine un eveniment spiritual.

***

**Doriți să vă ajut cu un scurt „exercițiu de recunoștință” pentru săptămâna care începe, pe care să îl împărtășiți cu familia sau prietenii?**