Iacov 4, 7-17; 5, 1-9


 



Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1)

În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

7 Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. 8 Apropiați-vă de Dumnezeu, și Se va apropia și El de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți-vă inima, voi, cei cu sufletu'n doi peri! 9 Pătrundeți-vă de durere. Întristați-vă și vă jeliți. Râsul să vi se întoarcă'n plâns, și bucuria voastră în întristare. 10 Smeriți-vă în fața Domnului, și El vă va înălța. 11 Nu vă vorbiți de rău unul pe altulc, fraților! Cel care-l vorbește de rău pe un frate, sau îl judecă pe fratele său, acela vorbește de rău legea și judecă legea; dar dacă judeci legea, nu ești împlinitor al legii, ci judecătorul ei. 12 Unul este Legiuitorul și Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască și să dea pierzării. Dar tu, cine ești tu care-l judeci pe aproapele?... 13 Acum către voi, cei ce ziceți: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an și vom face negoț și vom câștiga..., 14 voi, cei ce nu știți ce se va întâmpla mâine! Căci ce este viața voastră?: Abur sunteți, care se arată o clipă și-apoi dispare. 15 În loc ca voi să ziceți: Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face aceasta și aceea... 16 Dar nu!, voi vă lăudați acum întru lăudăroșeniile voastre! Toată lauda de acest fel este rea. 17 Așadar, cel ce știe să facă binele și nu-l face, păcat își este sieșid.

1 Acum către voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă de necazurile ce vor să vină asupra voastră! 2 Bogăția voastră a putrezit, și hainele voastre le-au mâncat moliile. 3 Aurul vostru și argintul au ruginit, și rugina lor va fi mărturie'mpotriva voastră, și trupurile voastre ca focul le va mânca. Strâns-ați grămezi în zilele din urmăa! 4 Iată, plata pe care voi le-ați oprit-o lucrătorilor ce v'au secerat țarinile, strigă; și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Sabaot. 5 V'ați desfătat pe pământ și v'ați dezmierdat; îmbuibatu-v'ați inimile în ziua înjunghierii! 6 Osânditu-l-ați pe cel drept și l-ați omorât; el nu vă ține piept. 7 Așadar, fraților, înarmați-vă cu răbdare până la venirea Domnului. Iată, plugarul așteaptă prețioasa roadă a pământului, înarmat cu răbdare până ce primește ploaia timpurie și târzie. 8 Fiți și voi înarmați cu răbdare; întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului s'a apropiat. 9 Nu gemeți, fraților, unii împotriva altorab, ca să nu fiți judecați; iată, Judecătorul stă'n fața ușilor!

Aliluia, glasul 1 (Psalm 88: 6, 8)

Stih 1: Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, și adevărul Tău, în adunarea sfinților.

Stih 2: Dumnezeul, Cel slăvit în sfatul sfinților, mare și înfricoșător este peste toți cei dimprejurul Lui.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina