REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Biruința Icoanei și Firul Înnoirii ​În Duminica sfântă, a Icoanei cinstire, Ortodoxia-și cântă a ei glorioasă mărire. Chipuri sfinte privim, în har zugrăvite, Păstrând dreptul tezaur în inimi smerite. ​La prag de primăvară, un fir de mărțișor, Împletește în taină viață, jertfă și dor. E semn de înnoire, dar prin Iisus Hristos, Căci postul ne e cale și drumul luminos. ​Trecem prin pragul Babelor, cu vânt și cu nori, Spre-a Învierii slavă, ai credinței călători. Răbdăm cu rugăciune orice aspră încercare, Pășind cu inimi bune spre marea Sărbătoare. AUTOR: Daniel Caranda   TEOLOG ȘI JURNALIST TÂRGOVIȘTE 1.03.2013

 

  ​Într-un schit vechi, trăia un bătrân cu viață sfântă. În Duminica Ortodoxiei, i-a adunat pe ucenici și le-a zis: "Vedeți voi aceste icoane? Ele nu sunt doar desene, ci ferestre către cer. Strămoșii noștri au luptat și și-au dat viața pentru a le păstra, pentru a apăra credința adevărată. Ortodoxia înseamnă să crezi corect, dar să și trăiești frumos, în iubire și smerenie. Asta e temelia pe care stăm."

      Ziua duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om. Ție, deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari pe care le-ai făcut și le faci tuturor făpturilor Tale. Inima mi se bucură când stau și cuget cum că Tu Însuți ești Dumnezeu sfânt, atotînțelept, atotputernic, necuprins, încât nicio bunătate și nicio mărire nu-Ți lipsește. Tu ești Unul Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Te slăvesc, Ție mă închin și-Ți slujesc pururea, cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte sfinte, milostivește-Te spre noi! O, binecuvântat Fiu al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi darul și acoperământul Tău! Multmilostive Stăpâne, rogu-Te, șterge păcatele mele cele multe, după mulțimea îndurărilor Tale. Mulțumescu-Ți cu toată inima mea pentru bunătățile ce-mi trimiți în toate zile...

  43 A doua zi a vrut să meargă în Galileea și l-a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: „Urmează-Mi!“ 44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. 45 Filip l-a găsit pe Natanael și i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege și profeții, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“. 46 Și i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?...“. Filip i-a zis: „Vino și vezi!“ 47 Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul și a zis despre el: „Iată într'adevăr israelit întru care nu este vicleșug!“ 48 Natanael I-a zis: „De unde mă cunoști?“ A răspuns Iisus și i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“. 49 Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Regele lui Israel!“ 50 Răspuns-a Iisus și i-a zis: „Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“. 51 Și i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veți vedea cerul deschizându-se și ...

  24 Prin credință Moise, când a crescut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 alegând ca mai bine să'ndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare; 26 mai mare bogăție decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos j , fiindcă se uita'nainte, drept la răsplată. 32 Și ce să mai zic? Că timpul nu-mi va ajunge să vorbesc cu de-amănuntul de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel și de profeți, 33 care prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul săbiei, s'au întărit din propria lor slăbiciune, s'au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăjmașilor le-au preschimbat în fugă, 35 femei care și-au luat morții înviați; iar alții au fost chinuiți, nevrând să primească eliberarea, pentru a-și dobândi una mai bună, învierea m ; 36 iar alții au suferit batjocoriri și bice, ș...

  F rați creștini, D in așezământ apostolesc, dreptcredincioșii creștini împodobeau bisericile lui Hristos cu sfinte icoane, nu socotindu-le dumnezei, nici slujind lor, ci înălțându-și printr-însele mintea la persoanele pe care le închipuiau ele, se închinau lor și le sărutau pentru dragostea cea către acele persoane sfinte. Dar răutatea și mândria ereticilor a năpăstuit nu numai scopul cel sfânt al Bisericii, zicând că slujește icoanelor, precum slujeau închinătorii de idoli, idolilor, ci au îndrăznit și au făcut împotriva sfintelor icoane un lucru pe care nimeni nu l-a făcut asupra vreunui chip al vreunui împărat pământesc, sau al vreunui domn sau dregător: le-au sfărâmat, le-au ars și au dezbrăcat bisericile de podoaba lor. Apoi au pornit prigoane cumplite asupra sfinților părinți, care cinsteau sfintele icoane. Însă bărbații cei sfinți strigau, zicând: Noi nu slujim icoanelor ca unor dumnezei, ci văzându-le, ne înălțăm mintea noastră la persoanele pe care le închipuiesc ele,...

  F rați creștini, D umnezeu având nemărginită ființa Sa, este pretutindenea, după cum ne spune și psalmistul David, zicând: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești; de mă voi pogori în iad, de față ești. De voi zbura pe aripile zorilor și mă voi sălășlui la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va povățui și dreapta Ta mă va ține“ (Psalm 138, 6-9). Mintea noastră mărginită nu poate cuprinde această taină, ci abia dacă o înțelege, ca printr-o perdea de fum și nu desăvârșit. Dumnezeu este tot în toată lumea și tot în fiecare parte a lumii. Dumnezeu vede cele ascunse, aude cuvintele care nu s-au grăit și cunoaște gândurile. Filip vorbește cu Natanail deosebi, sub smochin, iar Dumnezeu, mai înainte de a deschide Filip gura sa, îl vede pe Natanail și aude cuvintele lui Filip. „Te-am văzut când erai sub smochin, mai înainte ca Filip să te cheme“, îi spune Iisus lui Natanail. Cunoaște bunătatea minții și curățenia inimii lui ...

  „Atunci dus a fost Iisus în pustie de duhul, ca să se ispitească de diavolul” (Mt. 4, 1) Nu arunca vinovăția păcatelor tale asupra Satanei A stăzi vom vedea că, deși Satana ne ispitește, el totuși nu este vinovat în nenorocirea noastră numai dacă noi înșine vom lua seama bine asupra noastră. Cine însă este ușuratic la minte și nu are un îndemn tare spre bine, acela cade în păcat și se aruncă pe sine în pierzare, chiar de nu ar fi diavolul. Satana negreșit voiește să ne piardă; eu știu aceasta, și nimeni nu o tăgăduiește. Dar să luați aminte la cele pe care am să le zic acum. 1. Spre a arăta că nu Satana, ci propria noastră neîngrijire este pricina păcatelor noastre, voi vorbi mai întâi despre plăsmuirea lumii. Oricât de bună și aleasă este ea, totuși celor neîngrijitori le slujește spre pietre. Ce să zicem noi despre plăsmuirea cea mărită și vrednică de mirare ? Este ea oare rea și îndreptată spre pierderea noastră ? Cine ar putea să fie așa de nebun și nepriceput încât să ...

  Glasul al IV-lea. Cântarea I: A dâncul Mării Roșii cu urme neudate pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Cântarea a III-lea: S e veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea, Doamne, și scăparea și întărirea. Cântarea a IV-lea: R idicat pe Cruce văzându-le Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne! Cântarea a V-lea: T u, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumină sfântă, Care întorci din întunericul necunoștinței pe cei ce Te laudă cu credință. Cântarea a VI-lea: J ertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne! Strigă către Tine Biserica, de sângele jertfit demonilor curățindu-se, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta. Cântarea a VII-lea: Î n cuptorul persienesc, tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credințe, mai mult decât văpaia focului fiind aprinși, au striga...

​Prima duminică a Postului Mare nu este doar o celebrare istorică a unui eveniment din anul 843, ci este însăși afirmarea identității creștine . Numită „Duminica Ortodoxiei”, aceasta marchează restabilirea definitivă a cultului icoanelor, dar, la un nivel mai profund, ea celebrează adevărul fundamental al credinței noastre: Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu prin har. ​1. Fundamentul Teologic: Icoana ca Mărturie a Întrupării ​Marea dispută iconoclastă (sec. VIII-IX) nu a fost o simplă ceartă despre obiecte de artă, ci o luptă pentru Hristologie . ​ Argumentul Teologic: Dacă Dumnezeu Fiul nu ar fi putut fi pictat, ar fi însemnat că El nu a luat cu adevărat trup omenesc, ci a fost doar o „arătare” spectrală. ​ Logica Întrupării: Sfântul Ioan Damaschin a explicat că, deși în Vechiul Testament Dumnezeu era invizibil și deci de nereprezentat, în Noul Testament, „Cuvântul S-a făcut trup”. ​ Formula Dogmatică: Noi nu pictăm divinitatea invizibilă (care răm...