Pomenirea Sfântului Nichita, mărturisitorul

 

Sfântul Nichita s-a născut în Bitinia, în cetatea Cezareei. Tatăl lui, Filaret s-a tuns monah după moartea soției lui, dându-l pe copilul Nichita în grija bunicii, mama sa. Ajungând la vârsta desăvârșită și terminându-și toate studiile, tânărul Nichita a intrat în Mânăstirea Medikion, unde starețul Nichifor l-a tuns monah.
După șapte ani de aspre nevoințe monahicești, patriarhul Tarasie l-a hirotonit intru diacon.
După moartea starețului Nichifor și a monahului Athanasie, fratele lui bun întru luptele monahicești, obștea mânăstirii l-a ales într-un glas egumen pe Nichita, împotriva voinței lui.
Timp de mulți ani Sfântul Nichita a fost pildă vie de nevoințe și sfințenie a vieții pentru frații lui.
Venind la cârma împărăției Leon al V-lea Armeanul, după evlavioasa împărăteasă Irina și dreptcredincioșii împărați Nichifor și Mihail, s-a aprins din nou erezia luptelor împotriva sfintelor icoane (iconoclasmul). Ereticul împărat l-a scos din scaun pe patriarhul Nichifor și l-a alungat în exil, iar în locul lui l-a ridicat pe ereticul Teodot Cassiteras, om cu viață necurată.
Sfântul Nichita și el a fost întemnițat și torturat, fără însă a putea fi clintit din Sfânta Ortodoxie. El a fost târât din temniță în temniță, fiind chinuit și cu foamea, cu setea, cu frigul, cu marea arșiță și cu neîncetata batjocură, în toate aceste chinuri însă Sfântul Nichita a rămas drept și neclintit în credința lui.
Mai cu seamă un anume Nicolae îl batjocorea pe sfântul, făcându-l țintă de râs și dispreț. Dar într-o noapte lui Nicolae i s-a înfățișat în vis tatăl lui care murise, spunându-i cu asprime: „Să-l lași în pace pe robul lui Dumnezeu!" Din acel moment Nicolae s-a pătruns de frică, de rușine și de pocăință, și nu numai că nu l-a mai chinuit pe sfânt, dar i-a împiedicat și pe alții de la aceasta.
Când răul împărat Leon, armeanul a pierit cu sunet de rea moarte, cârma împărăției a fost luată de binecredinciosul împărat Mihail Balbus (gângavul), care i-a eliberat din temnițe pe toți cei chinuiți pentru credința ortodoxă.
Sfântul Nichita atunci s-a retras într-un loc pustiu de lângă Constantinopol, unde în rugăciune și mulțumind lui Dumnezeu pentru toate și-a petrecut ultimele zile ale vieții lui pământești.
În timpul vieții lui el a făcut multe minuni cu rugăciunea.
După adormirea sa, trupul lui a fost adus în mânăstirea pe care a păstorit-o. În timpul slujbei de îngropare, mulți bolnavi au ajuns și s-au atins de trupul lui, căpătând astfel vindecare.
Sfintele sale moaște au fost așezate lângă acelea ale părintelui lui duhovnicesc, sfântul patriarh Nichifor și lângă ale fratelui lui întru nevoințe, sfântul Atanasie. Acest mare ierarh a trecut la cele veșnice în anul 824 după Hristos.